„Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz.”
Proverbele 10:22
Un vrednic călăreţ Avea un cal prea blând şi bine învăţat; Iar singur el semeţ Şi despre cal încredinţat, A vrut să facă o cercare:
Ca fără frâu, călare Să iasă la primblare.
Deodată calul a pornit La pas, încetişor; Dar când a înţeles că n-are frâu strunit, A prins a mai juca, a merge mai uşor.
Apoi, luându-şi vânt, Sărea, zvârlea fugând, Încât pe călăreţ l-a trântit el jos, Iar singur a plecat la fugă mai vârtos Pe văi, pe dealuri, prin ponoare Şi, dând de-o râpă mare, S-a zdrumicat de tot.
Stăpânul a aflat în urmă calul mort.
Ş-a zis: „Sărmane cal, prea cruda ta pieire Eu însumi ţi-am gătit.
Tu sub povăţuire A frâului strunit, Erai prea blând şi bun şi nici nu mă trânteai, Nici capul nu-ţi rupeai.”
Şi slobozenia cât e de desfătată, Dar când la un norod nu are A sa măsură înţeleaptă, Se face primejduitoare.
Sursă: Calul și călărețul – Alecu Donici