„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”
1 Petru 5:8
În fața ochilor pictorului se desfășura un tablou grandios. În apropierea falezei se înălțau stânci mari, bizar formate, mărturii mute ale atacului necontenit prin izbirea valurilor. După ce pictorul a privit uimit tabloul, și-a căutat o poziție bună pe una din stânci pentru a fixa pe pânză scena măreață din fața lui. Și-a aranjat ustensilele și s-a adâncit în activitatea lui.
Pictorul nu a observat că valurile creșteau mereu. Câteva stânci mai mici fuseseră deja acoperite de apă. De două ori l-au ajuns vârfurile unor valuri, dar el era prea adâncit în ceea ce făcea. Deodată a observat că un bărbat de pe faleză strigă la el și îi face semne disperate din mâini. Când a privit în jur, și-a dat seama de situația periculoasă în care se găsea: stânca pe care stătea era înconjurată de apă. Și-a strâns repede ustensilele, a sărit de pe stâncă și s-a grăbit spre țărmul salvator prin apa care creștea mereu.
Ajuns la salvatorul lui, acesta i-a spus că locul acela periculos este numit „ușa spre iad”, deoarece mulți oameni au fost surprinși acolo de valuri și s-au înecat.