„ Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina , zice Domnul, care are milă de tine.”
Isaia 54:10
Viaţa poate fi grea. Un prieten care trădează, un partener infidel, o sarcină pierdută, un diagnostic crunt, destrămarea unei căsnicii, un accident invalidant. Poţi fi surprins de un viraj brusc și foarte dureros al vieţii, care schimbă toate datele unei vieţi oarecum previzibile, dislocând toate certitudinile și speranţele. Recunoștinţa veritabilă își comută atenţia de la darurile vieţii la Dătător. Creștinul știe că viaţa e ca un caleidoscop, care își modifică tonurile și reliefurile la fiecare răspântie, așa că are un simţ acut al relativului. Orice poate să se schimbe, însă Dumnezeu rămâne Același. Tocmai de aceea, în loc să se proiecteze pe orizontala lucrurilor bune care i se întâmplă (sau nu), creștinul se concentrează pe verticala unei iubiri pe care nu poate ajunge niciodată să o merite sau să o înţeleagă pe deplin.
Cândva, după contaminarea omului cu virusul păcatului, a cărui finalitate nu putea fi decât moartea, Cel care ne-a creat S-a aplecat peste balustrada cerului și ne-a privit o gloată mare de suflete, alergând pe peronul vieţii și strigând că n-ar vrea să moară. Inima Lui n-a îndurat să ne străpungă acest final, așa că a spus: „Tată, din veșnicie am decis că vom plăti preţul întreg pentru viaţa lor. Merg să împlinesc ce trebuie împlinit!” Și a semnat viza noastră pentru viaţă cu sângele Lui, după ce a devenit om, și încă „om al durerii și obișnuit cu suferinţa”, ba chiar dovadă tăioasă a lipsei noastre de recunoștinţă „așa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El”.
Ne-a fost semnată viza pentru o viaţă lungă cât veșnicia. Și nu găsesc un motiv mai trainic de recunoștinţă în întreg universul!
Sursă: Semnele Timpului