„De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.”
Isaia 43:4
Într-o ocazie, un profesor le-a cerut studenților să completeze un chestionar. Printre întrebările strict legate de pregătirea lor profesională, marcată cu un punctaj foarte mare, s-a numărat și întrebarea: „Care este numele femeii de serviciu din facultatea noastră?” La început studenții au crezut că era o glumă. S-au interesat imediat dacă întrebarea chiar avea să conteze pentru notă. „Desigur, ea spune foarte mult despre viitorul vostru, în cariera pe care v-ați ales-o.” Consternați, studenții au încercat să caute, printre amintirile secvențiale pe care le adunau în fiecare zi, imagini și detalii care i-ar fi putut ajuta. Era acolo în fiecare zi. Treceau pe lângă ea, uneori dădeau din cap, în semn de salut, însă fără a-și întrerupe conversațiile... O știau mereu lângă mătura ei, parcă își aminteau, vag, și chipul, deși nu i-ar fi putut descrie trăsăturile. Pentru ei, ființa aceea omenească avea chipul și numele actelor de slujire pe care erau obișnuiți să le primească în fiecare zi din partea ei. Mai mult nu. Și de ce ar fi fost mai mult? Doar asta îi era slujba. Era datoare să o facă. Unii dintre ei au învățat atunci că, pentru a fi un om adevărat, trebuie să acorzi importanță fiecărui amănunt al vieții, mai ales atunci când acel „amănunt” este o ființă omenească.
Sursă: Poteci de Suflet