Povestea zilei Povestea zilei

6 septembrie 2025

2

„Nu mustra cu asprime pe un bătrîn, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi; pe femeile bătrîne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia.”- 1 Timotei 5:1

2

Era odată un călugăr tânăr pus mereu pe glume şi pe şotii şi a cărui minte nu era concentrată pe cultivare. Un bătrân călugăr a văzut toate acestea şi totuşi nu s-a grăbit să-l critice.

Într-o noapte, tânărul călugăr nu a reuşit să îşi controleze dorinţa de a se distra, astfel că a vrut să se strecoare afară din templu. Totuşi, porţile templului erau închise bine. Astfel că a dus un scăunel lângă zid, a urcat pe el şi a sărit de cealaltă parte. Apoi s-a strecurat fericit în noapte.

Mai târziu, bătrânul călugăr a făcut un tur de control prin curtea templului şi a văzut scăunelul lângă zid. A înţeles imediat ce s-a întâmplat. A decis să-l aştepte pe călugărul junior, pentru a-i da o lecţie. La un moment dat bătrânul a auzit pe cineva sărind de cealaltă parte a zidului, astfel că a mutat scăunelul şi s-a ghemuit aproape de zid în locul acestuia, ţinându-şi genunchii sub barbă cu ambele braţe.

Tânărul călugăr crezu că acea umbră era scăunelul lăsat de el la plecare. A sărit jos şi a simţit că a aterizat pe ceva moale, astfel că s-a speriat. A văzut că era vorba de bătrânul călugăr, drept pentru care a fugit degrabă în camera sa.

S-a aruncat pe pat, unde a aşteptat venirea bătrânului, astfel că nu a reuşit să doarmă toată noaptea. În prima lecţie din dimineaţa ce a urmat, călugărul junior era agitat gândindu-se la pedeapsă ce îl aştepta. Bătrânul călugăr avea o expresie foarte solemnă pe chip, dar nu a deschis discuţia. Au trecut câteva zile, iar bătrânul a văzut că tânărul călugăr nu mai era pus pe glume şi distracţii ca înainte, ba dimpotrivă, studia serios. De atunci tânărul călugăr a perseverat și, cu multă determinare, a atins niveluri înalte în cultivare.

Uneori tăcerea este mai eficientă decât pedepsele.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos