„Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.”
1 Tesaloniceni 4:18
În anul 1861, Abraham Lincoln ia decizia de a pune punct situației din sudul Statelor Unite prin interzicerea sclavagismului. Hotărârea aceasta a condus la o serie de evenimente importante în istoria americanilor. Unul dintre ele este Războiul de secesiune. În a doua etapă, nordiștii erau cei care se apropiau din ce în ce mai mult de victorie. Președintele trimite o scrisoare unuia dintre generalii săi, ordonându-i ca în noaptea aceea, indiferent de condiții, să atace armata sudistă. Generalul ezită să se supună. Ca reacție la acest fapt, Lincoln începe să scrie o scrisoare în care explică marea dezamăgire pe care i-a produs-o și cât de indignat este de neascultarea sa, amenințându-l și prezentându-i cu resentimente urmările gestului său.
Însă, înainte de a o expedia, își spune: ”Totuși, eu sunt în Casa Albă, iar el este printre vii, printre morți, printre răniți, vede mult sânge ” Lincoln întocmește o altă scrisoare în care laudă toate faptele de vitejie ale generalului său și îl încurajează să meargă cu lupta până la capăt.
Rezultatul cuvintelor pline de bună voință au avut efect vizibil: câștigarea războiului, deși nu imediat. Într-una dintre ocazii, președintele a explicat atitudinea sa: ”Nu-i condamnați; se comportă exact cum ne-am fi comportat noi, în aceleași condiții.”