Cât timp trecuse? Cât a durat singura căsnicie desăvârșită din istoria lumii? Cât timp au trăit Adam și Eva zile luminoase, lucrând într-o grădină fără spini, și nopți calde, dormind într-o siguranță deplină?
Cât timp au umblat și au vorbit cu Dumnezeu?
Felul în care este relatată istoria ne poate face să credem că lucrurile s-au schimbat chiar a doua zi. Adam este creat vineri dimineața, Eva în aceeași după-amiază, iar până sâmbătă seara sunt deja izgoniți din grădină! Totuși, trebuie să fi trecut o anumită perioadă. Dumnezeu le va fi povestit istoria captivantă a creației lor și istoria îngrozitoare a războiului din cer. Cu siguranță i-a avertizat cu privire la îngerii căzuți care aveau să le urmărească sufletele. „Stați departe de pomul acela!”, trebuie să-i fi îndemnat stăruitor. „Veți fi în siguranță dacă pur și simplu nu vă apropiați de el!”
Și totuși, iat-o pe Eva sub ramuri, privind fructul atrăgător și ascultând șarpele strălucitor. Iat-o luând o hotărâre care avea să influențeze tot restul lumii — chiar întregul univers, pentru tot timpul care urma. Dacă ar fi știut!
Iat-o întinzând mâna, atingând fructul, mirosindu-l și apropiindu-l de buze...
Nu-l atinge, Eva! Nu o face!
Am fost și eu acolo. Tu ai fost? La răscruce. Luând hotărârea. Auzind glasul ispititorului, auzindu-mi conștiința, inventând scuze și justificări.
Comițând greșeala.
Am fost și eu acolo. Tu ai fost?
O, nu! A mâncat! Și el a mâncat! Ce urmează acum?
Am făcut-o din nou, Doamne! Aceeași greșeală! Uneori cred că nu voi învăța niciodată să aleg mai bine — să Te ascult pe Tine, nu pe ispititor și nu logica mea deformată.
Am făcut aceeași greșeală de atât de multe ori! Ce mai pot face acum?
Tu ce vei face acum?
Ți s-a sfârșit răbdarea?
... Mă mai iubești?...
Încă vreau să fiu copilul Tău iertat. Amin.