În timpul Războiului din 1812, un anumit căpitan Miller și-a văzut convingerile reașezate pentru prima dintre multele ori care aveau să urmeze. Căpitanul Miller credea în Dumnezeu, dar, fiind deist, considera că Dumnezeu crease universul și apoi plecase într-o vacanță îndelungată. Deiștii cred că rațiunea și natura pot demonstra existența lui Dumnezeu, așa cum arată și Pavel în Romani 1, dar că Dumnezeu nu intervine personal în treburile oamenilor, că nu există scrieri sfinte și nici minuni.
Se spune adesea că în tranșee nu există atei, iar Miller a trebuit să recunoască faptul că minunile la care fusese martor păreau să fie lucrarea unei Ființe Supreme. Era oare posibil să existe cu adevărat un Dumnezeu căruia Îi păsa?
De îndată ce deschizi o asemenea breșă, Dumnezeu începe să pătrundă prin ea. După război, în urma morții tatălui și a surorii sale, Miller a devenit profund tulburat de întrebările privind viața de după moarte. Dumnezeu a văzut atunci o nouă ocazie. Miller fusese baptist în tinerețe și dorea să se întoarcă la biserică, așa că a început să frecventeze o biserică baptistă, insistând totuși că rămânea deist. Situația nu putea dura mult.
Într-o zi, cineva i-a cerut să citească predica, deoarece pastorul lipsea. Părea ceva nevinovat: mesajul trata responsabilitățile părinților. Dar Miller s-a înecat în lacrimi și a început să plângă. Mai târziu a scris:
„Deodată, caracterul unui Mântuitor s-a imprimat cu putere în mintea mea. Mi s-a părut că ar putea exista o Ființă atât de bună și plină de compasiune, încât să ispășească Ea Însăși fărădelegile noastre și să ne salveze astfel de pedeapsa păcatului. Am simțit imediat cât de vrednică de iubire trebuia să fie o asemenea Ființă și mi-am imaginat că m-aș putea arunca în brațele Ei și aș putea avea încredere în îndurarea Ei.”
Prietenii lui deiști au fost îngroziți. Miller le-a promis că va studia Biblia cu atâta atenție, încât să poată răspunde tuturor obiecțiilor. Dacă nu avea să reușească, urma să rămână deist, în ciuda sentimentelor sale. La urma urmei, acestea puteau fi doar sentimente.
Doamne, mă bucur atât de mult că nu ne-ai creat pentru ca apoi să pleci undeva, dincolo de marginea galaxiei! Mă bucur și mai mult că găsești căi prin care să ne arăți că ești aproape, chiar și atunci când nu suntem siguri că credem în Tine. Ajută-mă să studiez cu aceeași seriozitate, ca să pot găsi și eu răspunsuri la obiecțiile care îmi sunt adresate. Amin.