📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

2 Împărați 21

1 Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mamă-sa se numea Hefţiba.

2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, după urâciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

3 El a zidit din nou înălţimile, pe cari le dărâmase tatăl său Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astarteei, cum făcuse Ahab, împăratul lui Israel, şi s-a închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor şi i-a slujit.

4 A zidit astfel altare în Casa Domnului, măcar că Domnul spusese: ,,În Ierusalim Îmi voi pune Numele.``

5 A zidit altare întregei oştiri a cerurilor în cele două curţi ale Casei Domnului.

6 Şi-a trecut pe fiul său prin foc; se îndeletnicea cu ghicirea şi vrăjitoria, şi a ţinut la el oameni cari chemau duhurile şi ghiceau viitorul. A făcut din ce în ce mai mult ce este rău înaintea Domnului, mâniindu -L.

7 A pus idolul Astarteei, pe care-l făcuse, în casa despre care Domnul spusese lui David şi fiului său Solomon: ,,În casa aceasta, şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, vreau să pun pentru totdeauna Numele Meu.

8 Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.``

9 Dar ei n-au ascultat; şi Manase a fost pricina pentru care s-au rătăcit şi au făcut rău mai mult decât neamurile, pe cari le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.

10 Atunci Domnul a vorbit astfel prin robii Săi proorocii:

11 ,,Pentrucă Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentrucă a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui Amoriţii, şi pentrucă a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,

12 iată ce zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Voi aduce peste Ierusalim şi peste Iuda nenorociri cari vor asurzi urechile oricui va auzi vorbindu-se de ele

13 Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab: şi voi curăţi Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăţeşte, şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce a fost curăţită.

14 Voi părăsi rămăşiţa moştenirii Mele, şi-i voi da în mânile vrăjmaşilor lor; şi vor ajunge de jaful şi prada tuturor vrăjmaşilor lor,

15 pentrucă au făcut ce este rău înaintea Mea şi M-au mâniat din ziua când au ieşit părinţii lor din Egipt, până în ziua de azi!``

16 Manase a vărsat deasemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul dela un capăt la altul, afară de păcatele pe cari le-a săvârşit şi în cari a târât şi pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului.

17 Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el, şi păcatele la cari s-a dedat, nu sânt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?

18 Manase a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Amon.

19 Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat, şi a domnit doi ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Meşulemet, fata lui Haruţ, din Iotba.

20 El a făcut ce este rău înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său Manase;

21 a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, a slujit idolilor cărora slujise şi tatăl său, şi s-a închinat înaintea lor;

22 a părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi, şi n-a umblat în calea Domnului.

23 Slujitorii lui Amon au uneltit împotriva lui, şi au omorât pe împărat în casa lui.

24 Dar poporul ţării a lovit pe toţi cei ce uneltiseră împotriva împăratului Amon; şi poporul ţării a pus împărat, în locul său, pe fiul său Iosia.

25 Celelalte fapte ale lui Amon, şi ce a făcut el, nu sânt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?

26 L-au îngropat în mormântul său, în grădina lui Uza. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iosia.

2 Împărați 21
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos