📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Amos 5

1 Ascultaţi cuvântul acesta, cântecul acesta de jale, pe care-l fac pentru voi, casa lui Israel!

2 ,,A căzut şi nu se va mai scula, fecioara lui Israel; stă trântită la pământ, şi nimeni n-o ridică.

3 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: cetatea care scotea la luptă o mie de oameni, nu va rămânea decât cu o sută, şi cea care scotea o sută de oameni, nu va mai rămânea decât cu zece, din casa lui Israel.``

4 Căci aşa vorbeşte Domnul către casa lui Israel: ,,Căutaţi-Mă, şi veţi trăi!

5 Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal, şi nu treceţi la Beer-Şeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, şi Betelul va fi nimicit.

6 Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi! Temeţi-vă ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s-o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să-l stingă,

7 voi cari prefaceţi dreptul în pelin, şi călcaţi dreptatea în picioare!

8 El a făcut Cloşca cu pui şi Orionul, El preface întunerecul în zori, iar ziua în noapte neagră; El cheamă apele mării, şi le varsă pe faţa pământului: Domnul este Numele Lui.

9 El aduce ca fulgerul prăpădul peste cei puternici, aşa că nimicirea vine peste cetăţui.``

10 Ei urăsc pe cel ce-i mustră la poarta cetăţii, şi le este scârbă de cel ce vorbeşte din inimă.

11 Deaceea, pentrucă pe sărac îl călcaţi în picioare, şi luaţi daruri de grâu dela el: măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcarcă aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor!

12 Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sânt multe, şi că păcatele voastre sânt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită, şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor.

13 De aceea, în vremuri ca acestea, înţeleptul trebuie să tacă; căci sânt vremuri rele.

14 Căutaţi binele şi nu răul, ca să trăiţi, şi ca astfel, Domnul, Dumnezeul oştirilor, să fie cu voi, cum spuneţi voi!

15 Urîţi răul şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii; şi poate că Domnul, Dumnezeul oştirilor, va avea milă de rămăşiţele lui Iosif.

16 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor, Cel Atotputernic: ,,În toate pieţele se vor boci, şi pe toate uliţile vor zice: ,Vai! Vai!` Vor chema pe plugar la jale, şi la bocire pe ceice fac jălanii pentru morţi.

17 În toate viile va fi bocet, când voi trece prin mijlocul tău, zice Domnul.

18 ,,Vai de cei ce doresc ,ziua Domnului!` Ce aşteptaţi voi dela ziua Domnului? Ea va fi întunerec şi nu lumină.

19 Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l întâlneşte un urs, şi care, când ajunge acasă, îşi reazimă mâna pe zid, şi-l muşcă un şarpe!

20 Nu va fi oare ziua Domnului întunerec, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire?

21 Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre, şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare!

22 Când Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare, n-am nicio plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe cari-i aduceţi ca jertfe de mulţămire, nici nu Mă uit la ei.

23 Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale!

24 Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată!

25 Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare, în timpul celor patruzeci de ani din pustie, casa lui Israel?...

26 Veţi ridica dar pe Sacut, împăratul vostru, şi pe Caivan, chipurile voastre idoleşti, steaua dumnezeului vostru, pe care vi l-aţi făcut,

27 şi vă voi duce în robie dincolo de Damasc, zice Domnul, al cărui Nume este Dumnezeul oştirilor!``

Amos 5
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos