📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Eclesiastul 6

1 Este un rău, pe care l-am văzut supt soare, şi care se întâlneşte des între oameni.

2 Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.

3 Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, -oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stărpitură este mai fericită decât el.

4 Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întunerec, şi numele îi rămâne acoperit cu întunerec;

5 n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.

6 Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?

7 Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuş poftele nu i se împlinesc niciodată.

8 Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?

9 Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neâmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

10 Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat de mult: se ştie că este din pământ, şi nu poate să se judece cu celce este mai tare decât el.

11 Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?

12 Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe cari le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el supt soare?

Eclesiastul 6
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos