📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Ezechiel 1

1 În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinşii de război dela râul Chebar, s-au deschis cerurile, şi am avut vedenii dumnezeieşti.

2 În a cincea zi a lunii-era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin, -

3 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara Haldeilor, lângă râul Chebar; şi acolo a venit mâna Domnului peste el.

4 M-am uitat, şi iată că a venit dela mează-noapte un vânt năpraznic, un nor gros, şi un snop de foc, care răspândea de jurâmprejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului.

5 Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare avea o asemănare omenească.

6 Fiecare din ele avea patru feţe, şi fiecare avea patru aripi.

7 Picioarele lor erau drepte, şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel, şi scânteiau ca nişte aramă lustruită.

8 Supt aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâni de om; şi toate patru aveau feţe şi aripi.

9 Aripile lor erau prinse una de alta. Şi când mergeau, nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte.

10 Cât despre chipul feţelor lor era aşa: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu, la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur.

11 Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două le acopereau trupurile.

12 Fiecare mergea drept înainte, şi anume încotro le mâna duhul să meargă, într-acolo mergeau; iar în mersul lor nu se întorceau în nici o parte.

13 În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, cari ardeau; şi ceva ca nişte făclii umbla încoace şi încolo printre aceste făpturii vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare, şi din el ieşeau fulgere.

14 Făpturile vii însă când alergau şi se întorceau, erau ca fulgerul.

15 Mă uitam la aceste făpturi vii, şi iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor.

16 Înfăţişarea acestor roate şi materialul din care erau făcute, păreau de hrisolit, şi toate patru aveau aceeaş întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roate.

17 Când mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, şi nu se întorceau deloc în mersul lor.

18 Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimântătoare, şi pe obezile lor cele patru roate erau pline cu ochi de jur împrejur.

19 Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele pe lângă ele; şi când se ridicau făpturile vii dela pământ, se ridicau şi roatele.

20 Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul; şi împreună cu ele se ridicau şi roatele, căci duhul făpturilor vii era în roate.

21 Când mergeau făpturile vii, mergeau şi roatele; când se opreau ele, se opreau şi roatele; când se ridicau depe pământ, se ridicau şi roatele; căci duhul făpturilor vii era în roate.

22 Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor, şi se întindea în aer sus peste capetele lor.

23 Supt cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau fiecare câte două aripi, cari le acopereau trupurile.

24 Când umblau, am auzit vâjiitul aripilor lor ca vâjiitul unor ape mari, şi ca glasul Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oştiri; iar când se opreau, îşi lăsau aripile în jos.

25 Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor; iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos.

26 Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el.

27 Am mai văzut iarăş o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, înlăuntrul căruia era omul acesta, şi care strălucea de jur împrejur; dela chipul rărunchilor lui până sus, şi dela chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.

28 Ca înfăţişarea curcubeului, care sta în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ, şi am auzit glasul Unuia care vorbea.

Ezechiel 1
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos