📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Ieremia 7

1 Iată cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului:

2 ,,Şezi la poarta Casei Domnului, vesteşte acolo cuvântul acesta, şi spune: ,Ascultaţi Cuvântul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda, cari intraţi pe aceste porţi, ca să vă închinaţi înaintea Domnului!``

3 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Îndreptaţi-vă căile şi faptele, şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta.

4 Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicând: ,Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!`

5 ,Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii,

6 dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta, şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră,

7 numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, din vecinicie în vecinicie.

8 Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, cari nu slujesc la nimic.

9 Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe cari nu-i cunoaşteţi!...

10 Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: ,Sântem izbăviţi!`... ca iarăş să faceţi toate aceste urâciuni!

11 ,Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari înaintea voastră?` ,Eu însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!``

12 ,,Duceţi-vă dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, şi vedeţi ce i-am făcut, din pricina răutăţii poporului Meu Israel!

13 ,,Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis de dimineaţă, şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat şi n-aţi răspuns,

14 voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea, şi locului pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, le voi face întocmai cum am făcut lui Silo.

15 Şi vă voi lepăda dela Faţa Mea, cum am lepădat pe toţi fraţii voştri, pe toată sămânţa lui Efraim!``

16 ,,Tu însă nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălţa nici cereri, nici rugăciuni pentru ei, şi nu stărui pe lângă Mine; căci nu te voi asculta!

17 Nu vezi ce fac ei în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?

18 Copiii strâng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie.``

19 ,,Pe Mine Mă mânie ei oare? zice Domnul; nu pe ei înşişi, spre ruşinea lor?``

20 ,,De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Iată, mânia şi urgia Mea se vor vărsa peste locul acesta, peste oameni şi dobitoace, peste copacii de pe câmp şi peste roadele pământului; şi va arde, şi nu se va stinge.``

21 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Adăugaţi arderile voastre de tot la jertfele voastre, şi mâncaţi-le carnea!

22 Căci n-am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nici o poruncă, cu privire la arderi de tot şi jertfe, în ziua când i-am scos din ţara Egiptului.

23 Ci iată porunca pe care le-am dat-o: ,Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe cari vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.`

24 Dar ei n-au ascultat, şi n-au luat aminte, ci au urmat sfaturile şi pornirile inimii lor rele, au dat înapoi şi n-au mers înainte.

25 Din ziua când au ieşit părinţii voştri din Egipt, până în ziua de azi, v-am trimes pe toţi slujitorii Mei, proorocii, i-am trimes în fiecare zi, de dimineaţă.

26 Dar ei nu M-au ascultat, n-au luat aminte; şi-au înţepenit gâtul, şi au făcut mai rău de cât părinţii lor.

27 Şi chiar dacă le vei spune toate aceste lucruri, tot nu te vor asculta; şi dacă vei striga la ei, nu-ţi vor răspunde.

28 De aceea, spune-le: ,Acesta este poporul care n-ascultă glasul Domnului, Dumnezeului său, şi care nu vrea să ia învăţătură; s-a dus adevărul, a fugit din gura lor.`

29 ,Acum, tunde-ţi părul, Ierusalime, şi aruncă-l departe; suie-te pe înălţimi, şi fă o cântare de jale! Căci Domnul lapădă şi îndepărtează neamul de oameni, care I-a aţîţat urgia.

30 Căci copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul; şi-au aşezat urâciunile lor în Casa peste care este chemat Numele Meu, ca s-o spurce.

31 Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem, şi nici nu-Mi trecuse prin minte.``

32 ,,De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice Tofet şi valea Ben-Hinom, ci se va zice valea măcelului, şi se vor îngropa morţii la Tofet, din lipsă de loc.

33 Trupurile moarte ale acestui popor vor fi hrana păsărilor cerului şi a fiarelor pământului; şi nimeni nu le va speria.

34 Voi face astfel să înceteze în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, căci ţara va ajunge un pustiu!``

Ieremia 7
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos