📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Ioan 15

1 Eu sânt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul.

2 Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă.

3 Acum voi sânteţi curaţi, din pricina cuvântului, pe care vi l-am spus.

4 Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. Dupăcum mlădiţa nu poate aduce roadă dela sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.

5 Eu sânt Viţa, voi sânteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.

6 Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sânt strânse, aruncate în foc, şi ard.

7 Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.

8 Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.

9 Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.

10 Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui.

11 V-am spus aceste lucruri, pentruca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.

12 Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.

13 Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.

14 Voi sânteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.

15 Nu vă mai numesc robi, pentrucă robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentrucă v-am făcut cunoscut tot ce am auzit dela Tatăl Meu.

16 Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere dela Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.

17 Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.

18 Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.

19 Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentrucă nu sânteţi din lume, şi pentrucă Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.

20 Aduceţi-vă aminte de vorba, pe care v-am spus-o: ,Robul nu este mai mare decât stăpânul său.` Dacă m-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi.

21 Dar vă vor face toate aceste lucruri pentru Numele Meu, pentrucă ei nu cunosc pe Celce M-a trimes.

22 Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum n-au nicio desvinovăţire pentru păcatul lor.

23 Cine Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.

24 Dacă n-aş fi făcut între ei lucrări, pe cari nimeni altul nu le-a făcut, n-ar avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu.

25 Dar lucrul acesta s-a întâmplat ca să se împlinească vorba scrisă în Legea lor: ,M-au urât fără temei.`

26 Când va veni Mângâietorul, pe care -L voi trimete dela Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede dela Tatăl, El va mărturisi despre Mine.

27 Şi voi deasemenea veţi mărturisi, pentrucă aţi fost cu Mine dela început.

Ioan 15
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos