📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Iov 41

1 Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Sau să-i legi limba cu o funie?

2 Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să-i străpungi cu un cârlig falca?

3 Îţi va face el multe rugăminţi? Îţi va vorbi el cu un glas dulce?

4 Va face el un legământ cu tine. ca să-ţi fie rob pe vecie?

5 Te vei juca tu cu el ca şi cu o pasăre? Îl vei lega tu, ca să-ţi înveseleşti fetele?

6 Fac pescarii negoţ cu el? Îl împart ei între negustori?

7 Îi vei acoperi pielea cu ţepuşe, şi capul cu căngi?

8 Ridică-ţi numai mâna împotriva lui, şi nu-ţi va mai veni gust să-l loveşti.

9 Iată că eşti înşelat în aşteptarea ta de a-l prinde: numai să-l vezi, şi cazi la pământ!

10 Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă?

11 Cui sânt dator, ca să-i plătesc? Supt cer totul este al Meu.

12 Vreau să mai vorbesc iarăş de mădularele lui, şi de tăria lui, şi de frumuseţea întocmirii lui.

13 Cine-i va putea ridica veşmântul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?

14 Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui cât sânt de înspăimântătoare!

15 Scuturile lui măreţe şi puternice, sânt unite împreună ca printr-o pecete;

16 se ţin unul de altul, şi nici aerul n-ar putea trece printre ele.

17 Sânt ca nişte fraţi cari se îmbrăţişează, se apucă, şi rămân nedespărţiţi.

18 Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sânt ca geana zorilor.

19 Din gura lui ţîşnesc flacări, scapără schintei de foc din ea.

20 Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe, ca dintr-o căldare fierbinte.

21 Suflarea lui aprinde cărbunii, şi gura lui aruncă flacări.

22 Tăria lui stă în grumaz, şi înaintea lui sare groaza.

23 Părţile lui cele cărnoase se ţin împreună, ca turnate pe el, neclintite.

24 Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesupt.

25 Când se scoală el, tremură vitejii, şi spaima îi pune pe fugă.

26 Degeaba este lovit cu sabia; căci suliţa, săgeata şi pavăza nu folosesc la nimic.

27 Pentru el ferul este ca paiul, arama, ca lemnul putred.

28 Săgeata nu-l pune pe fugă, pietrele din praştie sânt ca pleava pentru el.

29 Nu vede în ghioagă decât un fir de pai, şi râde la şuieratul săgeţilor.

30 Supt pântecele lui sânt ţepi ascuţiţi: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.

31 Face să clocotească fundul mării ca un cazan, şi-l clatină ca pe un vas plin cu mir.

32 În urmă el lasă o cărare luminoasă; şi adâncul pare ca pletele unui bătrân.

33 Pe pământ nimic nu-i este stăpân; este făcut, ca să nu se teamă de nimic.

34 Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împăratul celor mai mândre dobitoace.``

Iov 41
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos