📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Leviticul 21

1 Domnul a zis lui Moise: ,,Vorbeşte preoţilor, fiilor lui Aaron, şi spune-le: ,Un preot să nu se atingă de un mort din poporul său, ca să nu se facă necurat;

2 afară de rudele lui cele mai deaproape, de mama lui, de tatăl lui, de fiul lui, de fratele lui,

3 şi de soru-sa care-i încă fecioară, stă lângă el şi nu este măritată, afară de aceştia, să nu se atingă de niciun alt mort.

4 Ca unul care este fruntaş în poporul lui, să nu se facă necurat, atingându-se de un mort.

5 Preoţii să nu-şi facă un loc pleşuv în cap, pentru un mort, să nu-şi radă colţurile bărbii, şi să nu-şi facă tăieturi în carne.

6 Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor, şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mâncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi.

7 Să nu-şi ia de nevastă o curvă sau o spurcată, nici o femeie lăsată de bărbatul ei, căci ei sânt sfinţi pentru Dumnezeul lor.

8 Să-l socoteşti ca sfânt, căci el aduce mâncarea Dumnezeului tău; el să fie sfânt pentru tine, căci Eu sânt sfânt, Eu, Domnul, care vă sfinţesc.

9 Dacă fata unui preot se necinsteşte curvind, necinsteşte pe tatăl ei: să fie arsă în foc.

10 Preotul care este mare preot între fraţii lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere, şi care a fost închinat în slujba Domnului şi îmbrăcat în veşminte sfinţite, să nu-şi descopere capul, şi să nu-şi sfîşie veşmintele.

11 Să nu se ducă la niciun mort; să nu se facă necurat, şi să nu se atingă nici chiar de tatăl său sau de mama sa.

12 Să nu iasă din sfântul locaş, şi să nu necinstească sfântul locaş al Dumnezeului său; căci untdelemnul ungerii Dumnezeului său este o cunună pe el. Eu sânt Domnul.

13 Femeia pe care o va lua el de nevastă, să fie fecioară.

14 Să nu ia nici o văduvă, nici o femeie despărţită de bărbat, nici o femeie spurcată sau curvă; ci femeia pe care o va lua de nevastă din poporul său, să fie fecioară.

15 Să nu-şi necinstească sămânţa în poporul lui; căci Eu sânt Domnul, care-l sfinţesc.``

16 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

17 ,,Vorbeşte lui Aaron, şi spune-i: ,Niciun om din neamul tău şi din urmaşii tăi care va avea o meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui.

18 Niciun om care va avea o meteahnă trupească nu va putea să se apropie: şi anume nici un om orb, şchiop, cu nasul cârn sau cu un mădular mai lung;

19 nici un om cu piciorul frânt sau cu mâna frântă;

20 nici un om ghebos sau pipernicit, cu albeaţă în ochi, care are râie, pecingine sau boşit.

21 Niciun om din neamul preotului Aaron, care va avea vreo meteahnă trupească, să nu se apropie ca să aducă Domnului jertfele mistuite de foc; are o meteahnă trupească: să nu se apropie ca să aducă mâncarea Dumnezeului lui.

22 Din mâncarea Dumnezeului lui, fie lucruri prea sfinte, fie lucruri sfinte, va putea să mănânce.

23 Dar să nu se ducă la perdeaua dinlăuntru, şi să nu se apropie de altar, căci are o meteahnă trupească; să nu-Mi necinstească locaşurile Mele cele sfinte, căci Eu sânt Domnul, care îi sfinţesc.``

24 Astfel a vorbit Moise lui Aaron şi fiilor săi, şi tuturor copiilor lui Israel.

Leviticul 21
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos