📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Matei 15

1 Atunci nişte Farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus, şi I-au zis:

2 ,,Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mânile când mănâncă.``

3 Drept răspuns, El le-a zis: ,,Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?

4 Căci Dumnezeu a zis: ,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta;` şi: ,Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit negreşit cu moartea.`

5 Dar voi ziceţi: ,Cine va zice tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aş putea ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu,`

6 nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfiinţat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre.

7 Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a zis:

8 ,Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.

9 De geaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.``

10 Isus a chemat mulţimea la Sine, şi a zis: ,,Ascultaţi, şi înţelegeţi:

11 Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.``

12 Atunci ucenicii Lui s-au apropiat, şi I-au zis: ,,Ştii că Fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele, pe cari le-au auzit?``

13 Drept răspuns, El le-a zis: ,,Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.

14 Lăsaţi-i: sânt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.``

15 Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: ,,Desluşeşte-ne pilda aceasta.``

16 Isus a zis: ,,Şi voi tot fără pricepere sânteţi?

17 Nu înţelegeţi că orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna?

18 Dar, ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om.

19 Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.

20 Iată lucrurile cari spurcă pe om; dar a mânca cu mânile nespălate nu spurcă pe om.``

21 Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

22 Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: ,,Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.``

23 El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: ,,Dă-i drumul, căci strigă după noi.``

24 Drept răspuns, El a zis: ,,Eu nu sânt trimes decât la oile pierdute ale casei lui Israel.``

25 Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: ,,Doamne, ajută-mi!``

26 Drept răspuns, El i-a zis: ,,Nu este bine să iei pânea copiilor, şi s-o arunci la căţei!``

27 ,,Da, Doamne``, a zis ea, ,,dar şi căţeii mănâncă fărămiturile cari cad de la masa stăpânilor lor.``

28 Atunci Isus i-a zis: ,,O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.`` Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

29 Isus a plecat din locurile acelea, şi a venit lângă marea Galileii. S-a suit pe munte, şi a şezut jos acolo.

30 Atunci au venit la El multe noroade, având cu ele şchiopi, orbi, muţi, ciungi, şi mulţi alţi bolnavi I-au pus la picioarele Lui, şi El i-a tămăduit;

31 aşa că noroadele se mirau, când au văzut că muţii vorbesc, ciungii se însănătoşează, şchopii umblă şi orbii văd; şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel.

32 Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis: ,,Mi-este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile aşteaptă lângă Mine, şi n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.``

33 Ucenicii I-au zis: ,,De unde să luăm în pustia aceasta atâtea pâni ca să săturăm atâta gloată?``

34 ,,Câte pâni aveţi?`` i-a întrebat Isus. ,,Şapte``, I-au răspuns ei, ,,şi puţini peştişori``

35 Atunci Isus a poruncit norodului să şadă pe pământ.

36 A luat cele şapte pâni şi peştişorii, şi, dupăce a mulţămit lui Dumnezeu, a frânt, şi a dat ucenicilor, iar ucenicii au împărţit norodului.

37 Au mâncat toţi şi s-au săturat; şi s-au ridicat şapte coşniţe pline cu rămăşiţele de fărămituri.

38 Cei ce mâncaseră erau patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.

39 În urmă Isus a dat drumul noroadelor, S-a suit în corabie, şi a trecut în ţinutul Magdalei.

Matei 15
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos