📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Romani 4

1 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam?

2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

3 Căci ce zice Scriptura? ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.``

4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;

5 pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

6 Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.

7 ,,Ferice``, zice el, ,,de aceia ale căror fără de legi sânt iertate, şi ale căror păcate sânt acoperite!

8 Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!``

9 Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa ,,i-a fost socotită ca neprihănire.``

10 Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.

11 Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, când era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sânt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;

12 şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sânt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era tăiat împrejur.

13 În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.

14 Căci, dacă moştenitori sânt ceice se ţin de Lege, credinţa este zădarnică, şi făgăduinţa este nimicită;

15 pentrucă Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.

16 Deaceea moştenitori sânt ceice se fac prin credinţă, pentruca să fie prin har, şi pentruca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămânţa lui Avraam: nu numai pentru sămânţa aceea care este supt Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,

17 dupăcum este scris: ,,Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.`` El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morţii, şi care cheamă lucrurile cari nu sânt, ca şi cum ar fi.

18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, dupăcum i se spusese: ,,Aşa va fi sămânţa ta.``

19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, -avea aproape o sută de ani, -nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

20 El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

21 deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.

22 De aceea credinţa aceasta ,,i-a fost socotită ca neprihănire.``

23 Dar nu numai pentru el este scris că ,,i-a fost socotită ca neprihănire``;

24 ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos, Domnul nostru,

25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Romani 4
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos