Toate devoționalele

ÎMPĂRĂȚIA COPIILOR LUI DUMNEZEU

Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mânile peste ei, şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.
Şi Isus le-a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.``
După ce Şi-a pus mânile peste ei, a plecat de acolo. Matei 19:13-15

Porunca a cincea vorbește în mod explicit numai despre cinstirea părinților, însă, dacă Îl așezi pe Dumnezeu în centrul fiecărei clipe, va deveni imediat limpede că una dintre valorile Lui fundamentale este respectul și grija față de toți membrii familiei. De data aceasta vom vorbi despre copii.

Copiii mici sunt unul dintre cele mai binecuvântate daruri oferite de Dumnezeu omenirii. El ar fi putut inventa un alt mod de înmulțire, prin care să apară direct oameni adulți. Nu era obligat să alcătuiască lucrurile în felul în care le cunoaștem, dar nu te bucuri că a procedat astfel?

La început sunt prunci care au nevoie de îngrijire permanentă și nici măcar nu știu că cineva îi îngrijește, cu atât mai puțin să arate recunoștință. Apoi devin copii mici și preșcolari ale căror fețe se luminează când te văd, școlari care aleargă să-ți sară în spate imediat ce te întorci de la serviciu și, ei bine, să recunoaștem, adolescenții și tinerii adulți au și ei nevoie de îngrijire, numai că de alt fel.

Dacă suntem părinți, cunoaștem multe despre îngrijirea celor mici și începem să înțelegem ce voia să spună Isus când afirma că Împărăția lui Dumnezeu este alcătuită din oameni asemenea lor: oameni care te consideră un erou doar fiindcă le-ai reparat bicicleta, care aleargă la tine după ajutor, îți cer să le spui povești și se laudă cu tine înaintea prietenilor.

Dacă nu suntem noi înșine părinți, ci frați sau surori mai mari, copiii aceia ne pot scoate uneori din sărite — bine, da, și părinții trec prin aceasta! —, dar putem vedea și bucuria și binecuvântarea pe care le aduc. Trebuie să le cultivăm pe acestea, nu să încurajăm în noi iritarea, frustrarea, disprețul și celelalte atitudini negative pe care diavolul ar prefera să le vadă.

Rugăciune

Isuse, care i-ai binecuvântat și îi binecuvântezi pe cei mici, binecuvântează-mă și pe mine! Lasă-mă să urc în brațele Tale și să Te aud spunând că mă iubești. Apoi ajută-mă să transmit binecuvântarea aceasta fiecărui copil pe care îl întâlnesc. Arată-mi partea mea în lucrarea de a-i aduce pe cei mici la Tine. Ține-mi ochii deschiși și față de „copilul mic” rănit din fiecare adult, iar dacă pot să-i ofer binecuvântarea Ta, ajută-mă s-o fac. Amin.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos