🕯️ SABAT SHALOM
„Rămâne, dar, o odihnă de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Căci cine intră în o… O zi pentru suflet „Rămâne, dar, o odihnă de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Căci cine intră în o… O zi pentru suflet „Rămâne, dar, o odihnă de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Căci cine intră în o… O zi pentru suflet
Rămas din Sabat: 8 ore și 32 minute
Toate devoționalele

IZVOARELE VIEȚII

Păzeşte-ţi inima mai mult de cât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. Proverbele 4:23

La prima vedere, textul pare adevărat numai dacă omul L-a primit pe Duhul Sfânt. Viața nu vine din noi, ci de la El. Isus i-a spus femeii de la fântână că, dacă bea apa pe care dorea El să i-o ofere, aceasta va deveni în ea un izvor artezian, revărsând fără încetare viață veșnică (vezi Ioan 4:14).

Totuși, în Iacov 3:10-12, vorbind despre puterea cuvintelor, citim că din aceeași gură nu ar trebui să iasă și binecuvântarea, și blestemul. Un izvor nu oferă într-o zi apă dulce, iar în următoarea apă sărată. Nu poți scoate o cană cu apă limpede și rece dintr-o baltă murdară. Se pare, așadar, că, deși izvoarele vieții vin de la Dumnezeu, ele pot fi poluate dintr-o sursă cu totul diferită.

Aceasta înseamnă că unul dintre principiile unei vieți nealterate este să veghem cu atenție asupra lucrurilor care intră în izvorul vieții din noi și asupra celor care ies din el.

Data viitoare când alegi să faci ceva „numai pentru distracție”, fii atent. Te simți după aceea mai proaspăt și mai viu? Te simți mai aproape de adevărata ta persoană? Ai învățat ceva care îți clarifică o parte din viața aceasta complexă? Ai întărit relația cu un prieten sau cu mai mulți prieteni, fiindcă v-ați jucat și v-ați bucurat împreună? Activitatea nu trebuie să fie profundă și solemnă, dar ar trebui să fie bună.

Sau te-ai simțit puțin murdar și poluat? Izvoarele tale au devenit puțin mai tulburi? Ai ajuns și mai confuz în privința unui lucru sau ai concurat cu prietenii într-un mod care a produs ori ar fi putut produce sentimente rănite?

În esență, L-ai fi invitat pe Isus să facă, să joace sau să privească lucrul acela împreună cu tine?

Este mult mai ușor să vorbim despre aceasta decât să trăim astfel! Isus îți cunoaște inima și știe dacă încerci cu sinceritate să înveți și să-L așezi în centru. El te va călăuzi. Uneori îi va folosi pe ceilalți pentru a te îndruma. Alteori va trebui să stai singur.

Rugăciune

Doamne al clipelor mele de recreere, păzește-mă de cele două primejdii: excesul și fanatismul. Nu mă lăsa să-mi strâng spiritul într-un corset de restricții pe care Tu nu le-ai creat. Dar nu mă lăsa nici să rup toate limitele și să fac orice simt sau orice mă îndeamnă prietenii, fără să-mi amintesc să Te invit. Și... Îți mulțumesc pentru răbdarea și iertarea Ta! Amin.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos