„Noi suntem o biserică a Noului Testament”, a explicat femeia. Acesta era răspunsul ei la întrebarea de ce nu credea că Legea lui Dumnezeu mai era valabilă. „Pavel spune că iubirea este împlinirea Legii. Tot ce trebuie să faci este să iubești.”
„Absolut”, a fost de acord cel care întrebase. „Așadar, poți comite adulter sau poți ucide, dacă acesta este lucrul iubitor de făcut, nu-i așa?”
Ochii femeii s-au mărit de uimire. „Nu!”
În general, când oamenii vorbesc despre faptul că harul ar fi desființat Legea, se referă la o anumită poruncă: aceea despre darul gratuit oferit de Dumnezeu, o zi întreagă de odihnă binecuvântată în fiecare săptămână. Pot vorbi și despre rânduieli precum uciderea adulterilor cu pietre sau legile alimentare.
Mă întreb ce ar crede dacă ar afla că Noul Testament este alcătuit în mare măsură din citate și aluzii la Vechiul Testament. S-au gândit la faptul că Vechiul Testament era singura Biblie pe care o aveau Isus și ucenicii și că din el au învățat tot ce aveau nevoie să știe despre mântuire și despre Mesia?
Ca adventiști, credem că întreaga Biblie este Cuvântul lui Dumnezeu și că ea are un sens infinit mai bogat când este privită, citită și studiată ca un întreg. S-a spus pe bună dreptate că poți „dovedi” o mulțime de lucruri absurde dacă scoți din context un verset de undeva din Biblie. Numai când folosim cei trei C — Contextul, Corelarea textelor și Cumpătarea bunului-simț — putem învăța adevărul deplin.
Iar când biserica și-a formulat punctele fundamentale de credință, era evident că primul trebuia să fie credința în Biblie. Altfel, de unde am putea primi celelalte convingeri?
PF 1. „Sfintele Scripturi: Sfintele Scripturi, Vechiul și Noul Testament, sunt Cuvântul scris al lui Dumnezeu, oferit prin inspirație divină oamenilor sfinți ai lui Dumnezeu, care au vorbit și au scris mânați de Duhul Sfânt.” Amin.