La început, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea aflată încă în formare credea că numai cei care trecuseră prin Marea Dezamăgire, când toți așteptaseră revenirea lui Isus la 22 octombrie 1844, constituiau „rămășița”. Biserica era închisă noilor membri.
Unii oameni scot astăzi la iveală asemenea fapte în încercarea de a ne face de rușine și de a ne tulbura. În realitate, tocmai un asemenea fapt demonstrează cel mai limpede convingerea adventistă că Dumnezeu conduce, că îndrumarea Sa este progresivă și că niciun om, nicio epocă și niciun grup nu deține întregul adevăr. Numai Dumnezeu îl cunoaște pe deplin.
Acești primi adventiști erau siguri că Dumnezeu avea să continue să-i călăuzească și că, pe măsură ce făcea lucrul acesta, înțelegerea lor urma să crească. Și aveau dreptate. După numai câțiva ani și-au recunoscut greșeala referitoare la „ușa închisă” și au început să se implice în lucrarea misionară. Biserica a crescut repede. De la 3.500 de membri la întemeiere, a ajuns la 16.000 până în anul 1880. Nevoia unei declarații care să arate ce credeau devenea tot mai evidentă.
Dar cum puteau alcătui o declarație de credință care să lase loc pentru neînțelegerile despre care știau că vor însoți întotdeauna ființele omenești? La început crezuseră că Isus avea să vină în 1843, apoi în 1844. Le luase ceva timp să ajungă la unitate în privința adevărului Sabatului. Apoi fuseseră derutați de problema „ușii închise”. Solia sănătății abia începea să se deschidă înaintea lor.
Știau că, atât timp cât trăim pe acest pământ și suntem ființe păcătoase, chiar și cei mai sinceri și mai rugători creștini vor înțelege numai parțial adevărul lui Dumnezeu. Singurul lucru pe care ne putem bizui este că El va continua să ne conducă spre o înțelegere tot mai luminoasă a slavei Sale.
În anul 1872 a fost publicată o broșură care prezenta 25 de Principii Fundamentale, nu pentru „a impune uniformitatea”, ci pentru „a răspunde întrebărilor” și „a corecta afirmațiile false” (Schwartz, „Lightbearer to the Remnant”, Pacific Press).
Dumnezeu al adevărului, ne-ai ajutat până aici. I-ai condus pe oamenii aceia curajoși în vremurile de început și ne conduci și astăzi. Condu-mă și pe mine. Arată-mi personal cum să cresc în gândire așa cum au crescut ei și cum să fiu suficient de matur încât să primesc adevărul nou fără să întorc spatele vreunui lucru din Cuvântul Tău. Amin.