Cea mai ușoară cale prin care mintea omenească își poate reprezenta Trinitatea este să-și imagineze pur și simplu trei Ființe. Există fără îndoială adevăr în această imagine, iar în următoarele trei puncte fundamentale vom studia câteva aspecte despre fiecare Membru al Dumnezeirii.
Textul de astăzi oferă un exemplu bun: Isus are un har uimitor, fiindcă a ales să moară pentru noi, deși ar fi putut scăpa în orice clipă ar fi dorit. Dumnezeu manifestă o iubire fără margini, deoarece a ales să-I permită Fiului Său să aducă această jertfă de necrezut. Duhul Sfânt este Acela care trăiește permanent cu noi și în jurul nostru, oferindu-ne o prietenie apropiată.
Există însă și o primejdie în această reprezentare, dacă nu suntem limpezi în privința ei. Este un mod de a ne imagina lucrurile care ne ajută să înțelegem diferite fațete ale lui Dumnezeu, însă există un singur Dumnezeu. Oamenii care se țin sincer și hotărât de idealul unui singur Dumnezeu, precum iudeii și musulmanii, i-au acuzat pe creștini de politeism.
Trebuie să înțelegem că suntem asemenea acelor oameni bidimensionali care încearcă să-și imagineze cuburi: putem alcătui numeroase diagrame, dar niciuna nu va reprezenta realitatea deplină.
Când ni-L imaginăm pe Dumnezeu Tatăl pe tronul Său din cerurile înalte, pe Isus în formă omenească lângă El sau înaintea Lui mijlocind pentru noi, iar pe Duhul Sfânt separat de amândoi, aici, pe planetă, trebuie să fim foarte conștienți că acestea sunt imagini folositoare, dar nu adevărul întreg. Dumnezeu ne-a oferit aceste reprezentări în Cuvântul Său și L-a trimis pe Fiul Său să ofere un chip omenesc de care să ne putem apropia, însă ele seamănă cu figurinele folosite pentru a le explica unor copii mici. Ne ajută, dar nu sunt întreaga realitate.
Numai Dumnezeu înțelege pe deplin, iar noi putem doar să rămânem smeriți în timp ce învățăm măreția căilor Sale.
PF 2. „Trinitatea: Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, o unitate de trei Persoane coeterne. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotștiutor, mai presus de toate și pretutindeni prezent.” Amin.