Acum am ajuns la un lucru important. Dacă interpretăm relatarea Creației ca reprezentând epoci îndelungate, dispare Sabatul! Am putea fi ispitiți să credem că punem prea mult accent pe acea singură zi, dar problema este că, în întregul Vechi Testament, Dumnezeu a revenit iar și iar asupra ei. Atât indivizi, cât și întreaga națiune au intrat în dificultate pentru că au ignorat sau au profanat Sabatul. Este limpede că ziua aceasta conta pentru El!
Apoi a venit Isus și, nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin fapte, a continuat să descopere ce gândea Dumnezeu despre ziua Sa sfântă și cum trebuiau oamenii evlavioși s-o cinstească.
De ce contează atât de mult? Ce deosebire face ziua?
Dumnezeu a hotărât. Acesta este primul răspuns. Apoi vin motivele. Sabatul este memorialul Creației, iar aceasta ne păstrează smeriți. Este un dar — imaginează-ți cum te-ai simți dacă cineva ar arunca mereu cadourile tale în noroi! — și, mai presus de toate, Dumnezeu a repetat de două ori în Ezechiel 20 că Sabatul este semnul că El este Cel care ne sfințește.
Dacă Sabatul nu contează, atunci Dumnezeu nu contează. Să nu înțelegem greșit. Toți creștinii se află în puncte diferite ale călătoriei lor. Există milioane de oameni mântuiți care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu, iar Dumnezeu îi iubește sincer — chiar și pe aceia care încă nu recunosc importanța darului Sabatului. Dar, odată ce îl vezi — îl vezi cu adevărat —, dacă Sabatul nu contează, nici Dumnezeu nu contează. Fiindcă, dacă Creatorul, Susținătorul și Împăratul întregului univers îți oferă un dar, iar tu răspunzi: „Nu, mulțumesc”, atunci problema ta este mai adâncă decât întrebarea privitoare la ziua de închinare.
Eu nu vreau să ajung acolo. Tu?
PF 6. „Creația: În șase zile Domnul a făcut «cerurile și pământul» și toate viețuitoarele de pe pământ, iar în ziua a șaptea a acelei prime săptămâni S-a odihnit. Astfel a întemeiat Sabatul ca memorial perpetuu al lucrării Sale creatoare încheiate.” Amin.