Imaginează-ți că stai înaintea tronului lui Dumnezeu, iar fiecare faptă a ta este adusă la judecată. Fiecare faptă! Da, și aceea... Te strângi în tine când îți amintești. Apoi privești din nou. Fiecare păcat a fost șters prin sângele lui Isus! Au rămas numai faptele de iubire și milă pe care El te-a învățat să le faci.
Isus pășește înainte: „Acest copil al Meu a venit la Mine cu credință smerită, iar Eu am făgăduit că nu-l voi izgoni. S-a prins de Mine în cele mai întunecate vremuri, a primit neprihănirea Mea și a învățat s-o poarte. Îmi aparține.”
Dumnezeu Tatăl încuviințează cu maiestate, iar ciocanul judecății lovește: „Nevinovat!”
Rămâi fără cuvinte. Privești din nou spre Cartea faptelor și observi ceva ce nu ai crede dacă nu ai vedea cu propriii ochi: pe măsură ce anii vieții tale în Hristos au trecut, faptele de iubire și milă s-au înmulțit, iar spațiile goale din care păcatele fuseseră șterse au devenit mai rare. Ești nedumerit. Ți se păruse întotdeauna că deveneai din ce în ce mai rău. Dar, gândindu-te acum, îți dai seama că, după o vreme, ai început să uiți să te mai preocupi de tine și de faptele tale. Ai început să-i observi pe ceilalți și nevoile lor și ai fost atât de ocupat să încerci să-i iubești și să-i ajuți să ridice privirea spre Isus, încât nu ți-ai mai acordat prea multă atenție. Uneori te simțeai chiar vinovat pentru aceasta. Știai că ar fi trebuit să te „pocăiești și să te reformezi...”
Simți brațul puternic din jurul umerilor strângându-te și ridici privirea. Isus îți zâmbește, iar prin lacrimi nu te poți opri să-I zâmbești și tu. „Bine, rob bun și credincios”, spune El. „Intră în bucuria Tatălui tău.”
Aceasta este solia noastră principală ca rămășiță. Ea face judecata și venirea lui Isus nu numai suportabile, ci mult așteptate. Abia așteptăm!
PF 13. „Rămășița și misiunea ei: Această proclamare coincide cu lucrarea de judecată din cer și produce o lucrare de pocăință și reformă pe pământ. Fiecare credincios este chemat să aibă o parte personală în această mărturie mondială.” Amin.