Așadar, unitatea bisericii este aproape la fel de greu de înțeles ca unitatea Trinității. Într-un fel, lucrul acesta este încurajator. Înseamnă că nu trebuie s-o înțeleg pe deplin ca s-o pot trăi. Așa cum Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt sunt, într-un mod tainic, un singur Dumnezeu, având totuși lucrări diferite și chiar, într-un anumit sens, personalități diferite, tot astfel trupul lui Hristos de pe pământ are lucrări, chipuri și mădulare diferite, toate importante și toate iubite în aceeași măsură.
Pe măsură ce viața înaintează, căutăm cu toții să înțelegem tot mai bine locul nostru în lume și în familia lui Dumnezeu. Învățăm să ne folosim talentele și darurile spirituale. Descoperim că uneori suntem surprinși de chemări noi și neașteptate. Aflăm că oamenii chemați să lucreze alături de noi sau cei alături de care suntem noi chemați să lucrăm — și există o deosebire — nu sunt întotdeauna cei pe care i-am fi ales.
Și nu este întotdeauna ușor. Uneori, după cum spune Proverbele 27:17, „după cum ferul ascute ferul”, ne frecăm unii de alții și doare! Dar chiar și așa suntem îmbogățiți.
Poate că sarcina noastră este:
— să căutăm zilnic să vedem, să apreciem și să încurajăm diversitatea;
— să cultivăm obiceiul de a-i considera pe toți egali înaintea lui Dumnezeu și, prin urmare, și înaintea noastră;
— iar apoi să primim această realitate drept unitatea adevărată, dumnezeiască și biblică.
PF 14. „Unitatea în trupul lui Hristos: Prin descoperirea lui Isus Hristos în Scripturi împărtășim aceeași credință și aceeași speranță și ne unim într-o singură mărturie adresată tuturor. Unitatea aceasta își are izvorul în unitatea Dumnezeului triunic, care ne-a adoptat drept copii ai Săi.” Amin.