Când ne descoperim darurile, I le înapoiem lui Dumnezeu și slujim cu credincioșie, întreaga biserică prosperă în moduri pe care nu le-am fi putut anticipa.
Observă relatarea de mai sus. Îți amintești contextul: văduvele vorbitoare de greacă și cele vorbitoare de ebraică se plângeau că unele primeau un tratament preferențial la împărțirea hranei. Apostolii s-au adunat și au spus, în esență: „Noi trebuie să ne ocupăm de predicare și învățare. Alegeți câțiva oameni plini de Duhul Sfânt care să slujească la mese.” Au fost aleși șapte, apostolii și-au pus mâinile peste ei și s-au rugat pentru noua lor slujire, iar... mintea mea merge imediat la istoria lui Ștefan: la faptul că a predicat, deși fusese hirotonit pentru slujirea la mese, și la faptul că a murit.
Dar să ne oprim și să privim din nou textul. Da, istoria lui Ștefan și persecuția care a urmat sunt părți importante ale relatării, însă observă ce se întâmplă mai întâi.
Numărul ucenicilor din Ierusalim crește foarte mult. De ce? Numai fiindcă biserica luase o hotărâre înțeleaptă privind împărțirea responsabilităților?
Un mare număr de preoți „veneau la credință”! Aceștia trebuie să fi fost implicați, într-un fel sau altul, în hotărârea de a-L ucide pe Isus. Acum se întorceau din drum, așa cum avea să facă mai târziu Pavel. Pentru că biserica avea, în sfârșit, diaconi? Nu.
Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea.
Aceasta se întâmpla fiindcă oameni plini de Duhul Sfânt își foloseau cu înțelepciune și smerenie darurile primite pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Ei slujeau.
Cum poți sluji lucrării lui Dumnezeu în săptămâna aceasta?
PF 17. „Darurile și slujbele spirituale: Când membrii folosesc aceste daruri spirituale ca administratori credincioși ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este ocrotită de influența distrugătoare a învățăturilor false, crește prin creșterea care vine de la Dumnezeu și este zidită în credință și iubire.” Amin.