Cina Domnului, sau Sfânta Cină, este una dintre cele mai sacre slujbe împărtășite de creștini. Multor oameni le este greu s-o înțeleagă. În primele zile ale creștinismului, unii, auzind că se vorbește despre „mâncarea trupului Său și băutul sângelui Său”, au crezut că urmașii lui Isus practicau ritualuri îngrozitoare.
Chiar și Isus a fost înțeles greșit când a vorbit despre principiile implicate. În Ioan 6:47-58 a spus că El era Pâinea Vieții, iar iudeii au început să se certe, întrebând cum le-ar putea da trupul Său să-l mănânce. Când a explicat și mai limpede că oricine Îi mânca trupul și Îi bea sângele avea să trăiască veșnic, mulți dintre urmașii Săi L-au părăsit, spunând că învățătura era prea grea și nu o puteau primi.
Ce nu puteau accepta? Era limpede că nu intenționa literalmente să Se ofere drept hrană. La ce se împotriveau? La același lucru căruia i se împotrivesc oamenii și acum, inclusiv creștinii, inclusiv creștinii adventiști de ziua a șaptea: viața vine la noi numai atunci când Îl primim adânc în ființa noastră și Îl facem pe El și învățăturile Lui la fel de mult parte din noi precum hrana pe care o mâncăm devine pielea, oasele și carnea noastră.
Asemenea botezului, Cina Domnului este numai un simbol. Nu credem că mustul de struguri devine literalmente sângele lui Hristos sau că pâinea devine trupul Lui. Ele alcătuiesc însă o imagine puternică a ceea ce înseamnă să-L invităm adânc în ființa noastră și să devenim os din oasele Lui și carne din carnea Lui.
Nu participa dacă nu dorești lucrul acesta.
Pâine a cerului, hrănește-mă. Fă-mă părtaș naturii Tale dumnezeiești.* Trăiește în mine și refă-mă după chipul Tău. Chiar doresc lucrul acesta. Da, îl doresc cu adevărat.
PF 16. „Cina Domnului: Cina Domnului reprezintă participarea la simbolurile trupului și sângelui lui Isus, ca expresie a credinței în El, Domnul și Mântuitorul nostru. În această experiență a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întâlni cu poporul Său și a-l întări.” Amin.