Există moarte și există Moartea. Vorbim despre viața veșnică drept un dar al lui Dumnezeu, iar aceasta este adevărat. Dar și moartea temporară pe care o cunoaștem acum — moartea pe care Isus a numit-o somn — este un dar.
Este adevărat că, de multe ori, nu pare astfel. Când moare un tânăr într-un accident absurd, când un oraș întreg este îngropat de un cutremur sau de un uragan și, mai dureros decât toate, când moare un prunc sau un copil, moartea este un vrăjmaș bine reprezentat de simbolul înfiorător al craniului cu oase încrucișate.
Gândește-te însă la alternativa posibilă. Imaginează-ți că printre noi ar trăi și acum Cain, Lameh, Izabela, Irod, inchizitorii medievali, Hitler și ucigașul supranumit „Son of Sam”. Imaginează-ți că Adam și Eva — care au fost nevoiți să privească aproape un mileniu cum urmașii lor înmulțeau consecințele alegerii lor îngrozitoare — ar fi trăit și în timpul Holocaustului!
Sau imaginează-ți că am continua să existăm ca niște fantome, după cum se tem mulți. Chiar personajul Hamlet al lui Shakespeare se temea că somnul morții ar putea fi plin de vise tulburătoare. Există un cântec country despre fantoma unei fetițe care a murit și care, în fiecare an, la aniversarea morții, îi roagă pe trecători s-o ducă acasă. Numai încercarea de a-ți imagina că ai crede cu adevărat așa ceva îți dă fiori.
Nu. Somnul morții temporare cu care ne confruntăm acum este un dar blând al lui Dumnezeu, menit să ne ajute să traversăm perioada până când experimentul diavolului pe acest pământ tulburat se va încheia o dată pentru totdeauna. Putem avea pace, știind că oamenii noștri dragi se odihnesc liniștiți, păstrați în inima lui Dumnezeu pentru marea zi a trezirii.
PF 26. „Moartea și învierea: Până în ziua aceea, moartea este pentru toți oamenii o stare de inconștiență.” Amin.