2 octombrie 2024

Citind cartea „Lion, drumul spre casă”, am plâns, am râs și m-am bucurat. Am trăit toate stările citind această carte, deși văzusem și filmul atunci când a apărut! Deci, știam povestea. Și totuși, una e să vezi filmul și alta e să citești cartea, povestea vieții lui, spusă chiar de Saroo.

Saroo, un pui de om de 5 ani, locuia împreună cu mama și ceilalți 3 frați ai lui într-un sat sărac din India. Deși o duceau greu și încercau să supraviețuiască de pe o zi pe alta într-o căsuță cu o singură încăpere, ei aveau o viață fericită și se iubeau mult. Într-o zi, a plecat cu fratele lui mai mare să facă rost de mâncare și de bani într-o localitate învecinată și nu s-a mai întors. Copil mic fiind, a căutat un loc unde să doarmă și s-a cuibărit într-un vagon de tren gol. Trenul a plecat din stație și a călătorit câteva zile prin India, până a ajuns în Calcutta. După câteva luni de hoinărit pe străzile din Calcutta, a ajuns la un orfelinat și de acolo a fost adoptat de un cuplu de australieni din Tasmania, care l-au crescut cu dragoste. Aceștia nu și-au dorit propriul lor copil, ci au dorit să adopte copii sărmani din țările în curs de dezvoltare. Deși avea o viață liniștită și plină cu de toate, nu își găsea liniștea, știind că este un copil pierdut pe care, probabil, mama lui încă îl așteptă acasă. Cel mai dor îi era însă de sora lui mai mică, de care nu mai știa nimic de atâta vreme. Odată cu apariția tehnologiei, a căutat luni întregi, pe Google Earth, să recunoască locurile natale din amintirile lui de la 5 ani până a găsit turnul cu apă atât de familiar și totuși atât de îndepărtat. S-a reîntors în India și în locurile natale după 25 de ani de la momentul în care s-a pierdut.

„În ciuda trecerii anilor, în clipa în care am privit-o din nou, am recunoscut forma fină a oaselor feței, iar în acea clipă și ea a părut că m-a recunoscut. Era mama mea.”

Sursă: Saroo Brierley, „Lion, drumul spre casa”