„Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.”
1 Tesaloniceni 4:14
În noiembrie 1916, se stingea din viaţă, la nici patru ani, Mircea, al şaselea şi ultimul copil al Reginei Maria şi al Regelui Ferdinand. În ajunul plecării din Bucureşti, spre care se îndreptau armatele germane, în bisericuţa de la Cotroceni, Regina stătea mută de durere în faţa sicriului ascuns în flori. Iat-o înfăţişând scena neştiută de nimeni, a despărţirii de acela pe care-l lăsa, micuţ prizonier, în mâinile năvălitorilor:
„Era seară. Umbre pătrundeau în biserică, şi cu ele am intrat şi eu în sanctuarul unde grămezi de flori albe împrăştiau miresme ameţitoare. Aici, lângă mormântul aşa de curând închis, mi-am smuls masca ce purtasem ziua întreagă şi mi-am gemut durerea fiinţei plăpânde care zăcea sub lespezi I-am mărturisit că plec, că mă duc şi nu ştiu când mă voi întoarce L-am rugat să mă ierte că-l părăsesc, să ierte pe mama lui că se duce cu ceilalţi cinci şi că-l lasă pe el, cel mai mic dintre toţi, îl lasă singur, în voia celor care grabnic vor lua în stăpânire locurile atât de scumpe nouă.”
Sursă: Regina Maria, Nicolae Iorga