„Domnul tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile.”
Psalmul 147:3
Doctore Dan, veniți repede! O urgență!
Dr. Williams a intrat în camera de urgență a Spitalului Chicago s Provident și a găsit un tânăr muncitor negru, întins pe masa de operație, cu sângele șiroind dintr-o tăietură de 3 cm lungime, aflată în partea stângă a pieptului.
Ce s-a întâmplat? întrebă dr. Williams în timp ce palpa rana.
A fost înjunghiat într-o încăierare la barul din apropiere, îl informă asistentul. Nu se știe cât de adâncă este rana.
Greu de spus dacă inima a fost afectată, spuse în cele din urmă doctorul. Observați-i cât se poate de atent semnele clinice și chemați-mă dacă apare vreo modificare.
În timpul nopții, semnele ce indicau un șoc s-au întețit. Sângerarea persista, iar pacientul se plângea de dureri cardiace. Dr. Williams știa acum că inima fusese atinsă și, dacă nu va interveni, omul va muri.
„Pregătim operația!”, ordonă el, fără a lăsa să i se citească pe chip neliniștea interioară. Până atunci nu se mai făcuse niciodată vreo operație pe cord deschis. Știa că încearcă imposibilul, dar era singura șansă de salvare a vieții pacientului. Deschizând cavitatea toracică, doctorul a găsit pericardul străpuns, în timp ce inima era foarte puțin afectată. Cu mișcări atente, el cusu pericardul și închise apoi tăietura operației.
Șapte săptămâni mai târziu, pacientul părăsea spitalul, vindecat. Supraviețuirea lui a fost o minune, pentru că toate acestea se petreceau în 1893, înainte de descoperirea penicilinei, când anestezia nu era testată și instrumentele chirurgicale era foarte puține.