„ Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ. ”
Cântarea Cântărilor 8:7
Generalul Booth povestea despre un om care, după ce a strâns avere în minele de aur din Australia, s-a hotărât să se întoarcă acasă. Se afla pe vas, în mijlocul oceanului, când a izbucnit furtuna şi vasul a început să ia apă. Pasagerii erau în primejdie de moarte cu toate bărcile de salvare pierdute.
Acest om puternic tocmai se gândea că se putea lupta cu valurile până la insula ce se vedea în zare, când un ghem de fetiţă, care îşi pierduse mama în furtună, l-a întrebat: „Domnule, mă puteţi salva şi pe mine?” S-a uitat la brâul în care îşi pusese aurul, apoi la fetiţă, apoi la aur şi din nou la fetiţă. Atunci a aruncat brâul cu aurul, a luat fetiţa în spate şi s-a aruncat în apă. S-a luptat cu valurile şi în cele din urmă a ajuns la ţărm, unde s-a prăbuşit fără cunoştinţă.
În ziua următoare, când şi-a revenit, fetiţa l-a cuprins cu braţele pe după gât, l-a sărutat pe obraz şi i-a spus: „Sunt aşa de fericită că m-aţi salvat!”. Toate acestea i-au fost mai de preţ decât tot aurul din Australia.