„ Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii.” -Romani 12:15
16
Un bătrân stătea pe o buturugă în curtea casei cu capul în mâini și cu privirea pierdută în zare. Soția îi murise de curând și, de atunci, el nu-și mai găsea rostul în viață. Copilul vecinilor, un băiețel de numai patru ani, văzând-ul atât de trist, a intrat ușor pe poartă și, fără să-i spună nimic, i s-a cuibărit la piept și a stat acolo liniștit, preț de câteva minute bune. Atunci când s-a întors acasă, mama l-a întrebat ce i-a spus vecinului și ce a făcut acolo. Băiețelul i-a răspuns: ”Nimic! Era necăjit și eu doar l-am ajutat să plângă!”
Ce face un copil atunci când vede pe cineva necăjit, când simte că celălalt are sufletul prea plin de durere? Tocmai aici este secretul: Nu face nimic. Nu se simte în stare să dea sfaturi, să ofere soluții, să mustre, să critice metodele aplicate până atunci, să desconsidere slăbiciunea și sentimentele celuilalt spunându-i că nu are motive să sufere și că trebuie să fie tare. Un copil tace, ascultă, ți se cuibărește în brațe și te ajută să plângi. Doar atât. Știe că nu poate mai mult. E doar un copil. Nici adulții nu pot mai mult. Doar că ei nu știu sau nu vor să creadă acest lucru.
Sursă: Poteci de Suflet