„Vai de tine, ţară al cărei împărat este un copil şi ai cărei voievozi benchetuiesc de dimineaţă!”
Eclesiastul 10:16
Când regele Carol al XI-lea murea de cancer la stomac la 42 de ani, fiul său în vârstă de 14 ani nu era nepregătit pentru domnie. Luat din grija femeilor de la şase ani, băiatul învăţase să se distreze făcând sporturi dure, exerciţii militare şi teste de rezistenţă autoimpuse. Când împlinise 11 ani, îi murise mama; în acelaşi an împuşcase primul urs.
Obsesia lui Carol al XII-lea era victoria pe câmpul de luptă. Neobişnuit de inteligent, băiatul îl luase drept model pe Alexandru cel Mare, a cărui biografie a purtat-o cu el toată viaţa. Raţional, convins că justiţia şi adevărul trebuie respectate mai presus de orice, studia asiduu Biblia şi, ca rege, a impus ca în armata lui luterană să se facă rugăciuni de două ori pe zi.
Totuşi, comportamentul său de adolescent zurbagiu a scandalizat Stockholm-ul. Spre groaza suedezilor iubitori de libertate, s-a autoîncoronat public la vârsta de 15 ani. Pradă unor noi excese, Carol bea până cădea lat sau tăia cu sabia capetele oilor vii până când coridoarele palatului se umpleau de sânge. „Vai de aceia al căror rege este un copil!”, au spus trei pastori în aceeaşi duminică. După aceea, Carol s-a potolit şi a făcut jurământ de cumpătare şi nu a mai băut decât bere îndoită cu apă. Legământul lui venea exact la timp.
Auzind zvonurile despre netrebnicia regelui imberb, suveranii din Danemarca, Saxonia-Polonia şi Rusia au conspirat spre a profita de situaţie. Când duşmanii îl atacau în 1700, regele devenit sobru a fost uimit şi furios, dar nu şi descumpănit. „Am promis să nu încep niciodată un război nedrept”, a spus el, „dar nici să nu închei vreodată un război drept fără să înving.”
Sursă: Mari enigme ale trecutului