„Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.”
Iacov 2:10
Se povesteşte cum că odată Un derviş pustnic, om cuvios, S-amorezase, văzând o fată Cu trup subţire, cu chip frumos.
Dintr-una-ntr-alta vorba aduse Şi în stil neted patima-şi spuse, Zicând: „Ascultă, eu te iubesc, Şi pentru tine mult pătimesc”.
Stilul acesta, adevărat, Nu mi se pare prea minunat; Dar pentru-un pustnic trăit departe De ale lumii valuri deşarte, Putem să zicem că nu e prost.
Fata răspunse: „Poate-aş fi fost Destul de bună ca să te crez, Dar aste haine bisericeşti Nici n-au a face cu ce-mi vorbeşti; Ş-apoi de barbă mă-nfiorez”.
Pustnicul nostru pe loc se duse, Îşi rase barba, se pieptănă, Nemţeşte bine se îmbrăcă, Ş-o pălărie în cap îşi puse.
Veni la fată: „Cum ţi se pare?
O-ntrebă. Spune-mi, mai te-ndoieşti?
Vezi ce putere amorul are?
Mi-am lăsat legea; alt mai voieşti?”
„Nu voi nimica, atunci ea zise; Credincios mie cum o să-mi fii, Când jurăminte în ceruri scrise Şi a ta lege nu poţi s-o ţii?”
Fata avea dreptate de nu vrea să-l asculte.
Cine-a făcut o crimă poate face mai multe.
Sursă: Grigore Alexandrescu, Dervișul și fata