„... și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.”
1 Corinteni 13:2
Într-o zi când trupele militare erau gata să intre în acțiune, capelanul le-a ținut soldaților o ultimă predică bazată pe cuvintele lui Isus: „Iartă-i, Tată, căci nu știu ce fac.”
Un tânăr îngrozit de luptă s-a ridicat în picioare și a spus: “E ușor pentru dumneavoastră, căci sunteți în siguranță. Nu ați văzut niciodată prieteni sau colegi de-ai dumneavoastră împușcați și chinuiți. Eu am văzut și nu pot să-i iubesc pe inamici, doar să-i urăsc din toată ființa mea.”
După ce acest tânăr a spus aceste cuvinte, capelanul l-a invitat în cortul său ca să discute puțin cu el. De îndată ce au ajuns în cort, capelanul a început să-i istorisescă un fapt care i s-a întâmplat. În vocea lui se simțea durerea. El i-a spus că a întâlnit un tânăr pilot care era exact de vârsta acelui tânăr prezent acolo. În timpul unei lupte aeriene, avionului a fost atins și el a fost nevoit să înoate pe sub apă ca să se ferească de “grindina de gloanțe”. Când a ieșit din apă să-și ia puțin aer, inamicul era pregătit cu o bombă. Au aruncat-o chiar acolo unde era el. De acea dată nu a mai avut nici o scăpare. Capelanul s-a oprit puțin. A scos o poză din buzunar și i-a arătat-o tânărului militar. Luând fotografia soldatul a văzut niște ochi asemenea acelora ai celui care îi vorbea în acel moment. Pe spatele fotografiei scria: “Tatălui meu, cu toată iubirea mea.”