„Totul a lucrat spre bine.” Hmm... Mă întreb dacă și Iosif ar fi văzut astfel lucrurile. Frații lui s-au gândit să-l omoare, apoi au hotărât să-l vândă ca sclav. A ajuns robul unui dregător numit Potifar, iar soția acestuia a încercat să-l seducă. Când nu a reușit, l-a mințit pe Potifar în privința lui Iosif. Ce poveste ar fi spus dacă ar fi reușit? Acum Iosif se afla în închisoare... și toate acestea lucrau spre bine?
Încercările lui Iosif erau departe de a se fi încheiat. După ce a stat o vreme în temniță, Dumnezeu i-a dat tâlcuirea viselor a doi slujitori ai lui Faraon, iar Iosif a crezut că acum, cu siguranță, avea să fie eliberat.
Au mai trecut doi ani...
Noi știm cum se încheie istoria lui Iosif. Dar el nu știa încă. Întrebarea este: cum a reacționat atunci, când totul era greu și confuz? S-a văicărit și s-a plâns? S-a mâniat și I-a întors spatele lui Dumnezeu? Și-a pierdut credința? A renunțat?
Nu. Iosif a folosit timpul acela pentru a deveni mai statornic în credință. A învățat să se roage în împrejurări întunecate și să se încreadă mai mult, nu mai puțin. Și-a lăsat încercările să-l maturizeze. Astfel, când a venit marea lui ocazie, era pregătit. A devenit al doilea om ca autoritate în întregul Egipt și a putut salva de la moarte prin foamete nenumărate mii de oameni, inclusiv propria familie.
Iar la sfârșit le-a spus fraților săi: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20). Și i-a iertat.
Măreț Dumnezeule al împrejurărilor neprevăzute, Tu ești cu mine. Orice s-ar întâmpla, Tu poți face ca lucrurile să lucreze spre bine, fie că văd aceasta, fie că nu. Iosif era copilul Tău și a învățat să nu se teamă, chiar atunci când viața părea întunecată și dureroasă. Ajută-mă și pe mine, un alt copil al Tău care se teme uneori, să învăț aceeași lecție. Nu mă voi teme. Amin.