David a avut un început atât de bun — credincios, puternic și sănătos — exact felul de om care putea deveni un rege bun al lui Israel, un conducător care să-L urmeze pe Dumnezeu. Asemenea nouă tuturor, a făcut multe greșeli. Însă ceea ce l-a deosebit de cei mai mulți regi din istoria lui Israel a fost faptul că, atunci când era confruntat cu păcatul său, îl recunoștea și se pocăia din inimă. Chiar și atunci când nu reușea, dorința lui profundă era să-L urmeze pe Dumnezeu.
Pe măsură ce anii au trecut, David a început însă să piardă pacea și bucuria tinereții sale. Nu se mulțumea să-și piardă cumpătul; își ucidea vrăjmașii. Nu se limita să privească femeile cu poftă; le urmărea pentru a le avea. Nu s-a oprit după ce a cucerit țara și a făcut din Ierusalim capitala sa, ci a pornit împotriva fiecărui vrăjmaș și a fiecărei amenințări, purtând la fel de multe războaie ca Saul, dacă nu chiar mai multe. În cele din urmă, chiar Dumnezeu i-a spus că mâinile lui vărsaseră prea mult sânge pentru ca el să poată construi Templul. David putea aduna materialele, dar fiul său urma să ridice clădirea.
Totuși, pe măsură ce a îmbătrânit, David a început să se întoarcă la credincioșia tinereții sale. A devenit mai milos și mai puțin violent. Două istorisiri ilustrează în mod deosebit această schimbare.
Prima, istoria lui Mefiboșet, se găsește în 2 Samuel 9. David a întrebat dacă mai rămăsese cineva din familia lui Saul căruia să-i poată arăta bunătate din dragoste pentru Ionatan. L-a căutat pe ultimul urmaș supraviețuitor al casei lui Saul, l-a primit în grijă și s-a ocupat de el.
A doua istorisire se află în 2 Samuel 18, unde Absalom, fiul iubit, dar nestăpânit al lui David, a încercat să-i răpească tatălui său împărăția. David cel tânăr și-ar fi chemat armata și ar fi înăbușit răscoala, chiar dacă răzvrătitul era propriul lui fiu. David cel îmbătrânit le-a poruncit ostașilor să se poarte cu blândețe față de Absalom. Când aceștia nu au ascultat, iar Absalom a fost ucis, David a plâns cu amar: „Fiul meu Absalom! Fiul meu, fiul meu Absalom! Cum n-am murit eu în locul tău! Absalom, fiul meu, fiul meu!” (2 Samuel 18:33).
Dumnezeule care aduci pacea iar și iar, ajută-mă să rămân credincios întreaga viață iubirii pe care o am acum pentru Tine. Știu că uneori mă abat de la cale. Ajută-mă să nu mă rătăcesc în moduri care să mă rănească pe mine sau pe alții. Iar când mă abat, Îți mulțumesc că mă ierți, mă restaurezi și îmi dai o inimă nouă și un nou început, ca unui copil iubit al Tău. Amin.