Toate devoționalele

HIRAM EDSON — O MINUNE NEAȘTEPTATĂ

Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentrucă Eu mă duc la Tatăl: Ioan 14:12

Dumnezeu lucrează în moduri uimitoare. Cunoscând desăvârșit fiecare inimă, El știe de ce are nevoie fiecare om.

Hiram Edson era un fermier prosper care locuia în apropierea Canalului Erie, în statul New York. Era, de asemenea, un creștin care credea Biblia și un responsabil al bisericii metodiste. Într-o seară, i s-a părut că aude un glas aproape perceptibil spunându-i: „Du-te și vindecă-l pe fratele tău bolnav.”

Edson a tresărit. „Vremea minunilor a trecut”, s-a gândit el. Imediat, peste el s-au revărsat un simțământ de întuneric, o tristețe adâncă și teamă. A început să se roage stăruitor, iar același mesaj a venit din nou. „Orice, Doamne, numai scapă-mă din această stare!”

Apăsarea a dispărut.

Nedumerit, Edson și-a încălțat cizmele și s-a dus la ferma vecină, unde un bărbat zăcea bolnav și se aștepta să moară. Familia veghea lângă el, dar membrii ei adormiseră. În lumina unei lumânări pâlpâitoare, Edson s-a apropiat încet de pat. Și-a pus mâna peste bolnav și a spus: „Frate, Domnul Isus să te facă sănătos.”

Bărbatul a sărit din pat și a început să-L laude pe Dumnezeu, trezindu-i pe cei din familie. Ce adunare de rugăciune a avut loc în casa aceea în noaptea respectivă! A doua zi, medicul a rămas uluit când l-a văzut pe omul vindecat tăind lemne. Experiența aceasta a produs o redeșteptare în întreaga lor biserică.

Edson îl auzise pe Miller în jurul anului 1839 și începuse să împărtășească mesajul, așa cum făceau mulți alții. În ultimele zile dinaintea datei din octombrie, casa lui a devenit un loc de întâlnire pentru cei care așteptau și vegheau în speranța venirii lui Isus. Cel puțin o dată, chiar în timp ce cântau împreună, Duhul Sfânt a venit peste ei cu o asemenea putere, încât o altă redeșteptare a avut loc chiar în sufrageria familiei Edson.

Rugăciune

Stăpân, Vindecător și Împărat, a trecut atât de mult timp! Adesea ne este greu să ne păstrăm vie dorința după venirea Ta. Nu trebuie să trăiesc permanent pe un vârf al emoției, dar Te rog să păstrezi în mine certitudinea că vii și așteptarea plină de bucurie a acelei Zile mărețe. Amin.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos