Am putea spune că James Humphrey a fost un misionar trimis în Statele Unite. S-a născut, a crescut și a studiat în Jamaica, unde a fost apreciat ca elev înzestrat și vorbitor talentat. S-a căsătorit și a devenit pastor baptist.
Humphrey avea o prezență impunătoare. În primul rând, era mult mai înalt de un metru optzeci și avea o constituție suficient de suplă pentru a atrage atenția oriunde mergea. În plus, își purta părul într-un fel de coafură „pompadour”: îl despărțea în partea stângă și îl ridica bogat spre dreapta. Pe măsură ce îmbătrânea, părul a devenit mai întâi cărunt, apoi complet alb, atrăgând și mai mult privirile. Nimic din toate acestea nu era însă cu adevărat important. Ceea ce conta era talentul său carismatic și convingător de a vorbi atât în public, cât și în conversațiile personale.
Întreaga viață a fost preocupat de problemele celor care, asemenea lui, aveau origini africane. Prin urmare, în anul 1901, pe când era încă tânăr, a pornit într-o călătorie spre Africa. Vasul a făcut o escală la New York, unde viața lui Humphrey s-a schimbat radical.
În New York, un om numit Carroll devenise adventist prin lucrarea lui S. N. Haskell. Carroll organiza acum întâlniri în locuințe, iar Humphrey a auzit într-un fel sau altul despre ele și a participat la una.
Cele auzite i s-au părut simple și logice. Prin urmare, a părăsit lucrarea pastorală baptistă și a devenit adventist de ziua a șaptea. A înțeles că oamenii de acolo, din New York, aveau nevoie de el, așa că a hotărât să nu mai meargă în Africa. I-a trimis vorbă soției să vină din Jamaica și a fost ales conducătorul grupei formate prin eforturile lui Carroll.
Dumnezeul tuturor neamurilor, uneori avem impresia că, pentru a fi misionari, trebuie să călătorim departe ca să împărtășim Cuvântul Tău. Ajută-ne să înțelegem că Îți putem sluji chiar în propria țară și chiar în cartierul nostru. Ajută-ne să ne rugăm pentru discernământ, călăuzire și îndrumare, ca să înțelegem unde Îți putem sluji cel mai bine. Amin.