Una dintre valorile noastre fundamentale ca oameni creștini privește modul în care folosim unul dintre cele mai importante daruri primite de la Dumnezeu: timpul. Este nevăzut, vine de sus, nu poate fi văzut, atins, controlat sau schimbat, iar fiecare om primește aceeași cantitate, împărțită în același ritm, deși nimeni nu știe când i se va termina. De aceea, timpul pare să se încadreze foarte bine în categoria „lucrurilor din ceruri” menționată de porunca a doua.
Potrivit Psalmului 139, Dumnezeu ne-a plănuit pe noi și zilele noastre înainte să ne naștem. Lucrul acesta este greu de înțeles, deoarece, dacă îl interpretăm prea literal, pare să elimine orice alegere personală și să ne condamne să trăim un număr prestabilit de zile într-un mod hotărât mai dinainte. Știm că aceasta nu este adevărat! Libertatea voinței este atât de importantă pentru Dumnezeu, încât El a pus în joc soarta întregului univers, iar Isus a ajuns să-Și ofere viața și omniprezența pentru ca tu și eu să putem alege nu numai ce să facem, ci chiar dacă vom crede sau nu în El.
Totuși, în condiția noastră omenească, nu putem începe nici măcar să înțelegem că Dumnezeu este veșnic, că există în afara timpului, ne vede alegerile și întreaga viață și răspunde tuturor acestora potrivit înțelepciunii Sale infinite.
Prin urmare, timpul nostru — tot timpul nostru — este un dar de la Dumnezeu. Nu era obligat să ne ofere nici măcar o clipă și nici libertatea de a hotărî ce vom face cu ea, dar ni le-a oferit. Tocmai de aceea este vital să nu lăsăm timpul să ne stăpânească viața ca un dumnezeu. Lucrul acesta nu este însă ușor.
Satana știe că, dacă preia controlul asupra timpului nostru, ne poate controla și pe noi. De aceea folosește orice mijloc pentru a ne hărțui cu urgențe, detalii, crize care apar la fiecare câteva minute, obligații, prea multe angajamente sau chiar cu faptul că le permitem altor persoane să hotărască prea mult asupra timpului nostru.
Creator, Planificator și Stăpân al timpului, și Tu lucrezi potrivit unui plan. O mie dintre anii noștri pot fi pentru Tine asemenea unei zile, dar știi când intenționezi să împlinești fiecare lucru și nu poți fi grăbit sau întârziat. Ajută-mă să trăiesc în liniștea și siguranța oferite de acest adevăr și Îți mulțumesc pentru darul zilelor vieții mele. Fie ca toate să Te onoreze. Amin.