📖 Biblia online

Citește Biblia

Alege cartea
Alege capitolul
Biblia audio Planuri audio structurate — ascultă Biblia zilnică

Plângerile lui Ieremia 5

1 ,,Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara!

2 Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări!

3 Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sânt ca nişte văduve.

4 Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.

5 Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire, şi când obosim, nu ne dau odihnă.

6 Am întins mâna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pâne.

7 Părinţii noştri, cari au păcătuit, nu mai sânt, iar noi le purtăm păcatele.

8 Robii ne stăpânesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mânile lor.

9 Ne căutăm pânea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustie.

10 Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei.

11 Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda.

12 Mai marii noştri au fost spânzuraţi de mânile lor; Bătrânilor nu le-a dat nici o cinste

13 Tinerii au fost puşi să rîşnească, şi copiii cădeau supt poverile de lemn.

14 Bătrânii nu se mai duc la poartă, şi tinerii au încetat să mai cânte.

15 S-a dus bucuria din inimile noastre, şi jalea a luat locul jocurilor noastre.

16 A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!

17 Dacă ne doare inima, dacă ni s-au întunecat ochii,

18 este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el.

19 Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuieşte din neam în neam!

20 Pentruce să ne uiţi pe vecie, şi să ne părăseşti pentru multă vreme?

21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăş zile ca cele de odinioară!

22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare, şi să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult

Plângerile lui Ieremia 5
Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos