Psalmul 19 spune că pământul ne vorbește fără cuvinte. El mărturisește despre slava lui Dumnezeu — despre lucrarea mâinilor Sale. Fiecare mugur care se deschide, mai ales primul după o iarnă lungă și grea, fiecare chip fericit de câine care gâfâie privind spre tine, fiecare răsărit, apus și fulg de zăpadă ne poate aminti de un Creator iubitor și infinit de inventiv.
În acele „lecții” se predau însă și alte adevăruri, nu numai slava lui Dumnezeu. Uneori glasul tăcut al creației geme. Pavel vorbea despre așteptarea îndelungată a lui Mesia, însă gemetele acestea continuă și devin tot mai puternice în vremea noastră. Isaia 51 și Psalmul 102 vorbesc despre pământ ca despre o haină care se învechește. Mugurul care se deschide poate urma unor ierni tot mai aspre, în care furtuni ucigătoare și temperaturi extreme omoară oameni, plante și animale. Câinele fericit poate fi atât de bucuros tocmai fiindcă l-ai salvat din abuz și înfometare. Răsăriturile și apusurile devin tot mai colorate pe măsură ce poluarea crește. Iar fulgii aceia, adunându-se tot mai mulți, ne întorc cu gândul la iarna lungă.
Prima lucrare încredințată de Dumnezeu familiei omenești a fost să se înmulțească pentru a îngriji pământul cu aceeași iubire cu care fusese creat. Păstrarea unei perspective limpezi asupra Creației recente, săvârșite în șase zile, ne ajută să fim la fel de limpezi în privința responsabilității față de pământul lui Dumnezeu. În fond, dacă planeta există de miliarde de ani și va continua să existe încă miliarde, atunci este firesc să aibă probleme! Reducerea poluării devine numai o problemă de interes propriu, fiindcă planeta însăși s-ar descurca foarte bine dacă oamenii s-ar autodistruge.
Dacă, pe de altă parte, pământul este relativ tânăr și se află într-o stare atât de rea, atunci vina ne aparține în mare măsură. Și de ce ar crea Dumnezeu unul nou pentru a ni-l oferi, dacă nu suntem dispuși să ne dovedim responsabili față de cel pe care îl avem?
PF 6. „Creația: Primul bărbat și prima femeie au fost creați după chipul lui Dumnezeu, ca încununare a Creației, primind stăpânire asupra lumii și responsabilitatea de a o îngriji. Când lumea a fost încheiată, era «foarte bună» și proclama slava lui Dumnezeu.” Amin.