Toate devoționalele

PĂRTĂȘIE PLĂCUTĂ

Şi le zicea: ,,Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.`` Luca 6:5

Părtășie plăcută. Nu sună frumos? Sper că aceasta este o descriere potrivită a Sabatului pe care l-ai petrecut în săptămâna aceasta.

Punctul acesta de credință spune că Sabatul este destinat odihnei, închinării și slujirii.

Odihnă. Da! Cu toții suntem în favoarea ei, mai ales în vremurile acestea, când alergăm simultan în șaisprezece direcții. Tânjim după odihnă, dar o dobândim mai greu decât ne așteptăm. Ne odihnim cu adevărat sau doar ne îngrijorăm din cauza unui alt set de probleme? Sabatul este ocazia de a lăsa totul deoparte și de a ne odihni cu adevărat în Dumnezeu.

Închinare. Aceasta pare mai ușoară. Care sunt lucrurile deosebite pe care le iubești cel mai mult la serviciul divin al bisericii tale? În ce moduri te închini în particular și cum contribui la experiența de închinare a întregii comunități?

Slujire. Nu este vorba neapărat despre ceea ce fac pastorul, instructorul sau conducătorul muzical. A sluji înseamnă să porți grijă cuiva într-un anumit fel. Isus a făcut multe vindecări în Sabat și a fost criticat pentru aceasta. Tu cum slujești în Sabat?

Folosim adesea verbul „a păzi” în legătură cu Sabatul. Ce înseamnă, de fapt, „a păstra” ceva? Ne păstrăm comorile. Păstrăm lucrurile importante pentru noi. Păstrăm primele desene ale copiilor și biletul de la concertul la care am avut prima întâlnire. Le numim chiar „amintiri”: lucruri păstrate pentru sentimentele pe care ni le trezesc.

Sabatul este darul de amintire al lui Dumnezeu, iar El dorește să ni-l împărtășească. Poate ar trebui să ne schimbăm formularea și să spunem: „Nu uitați să prețuiți Sabatul!”

Rugăciune

PF 20. „Sabatul: Porunca a patra din Legea neschimbătoare a lui Dumnezeu cere păzirea Sabatului zilei a șaptea ca zi de odihnă, închinare și slujire, în armonie cu învățătura și practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de părtășie plăcută cu Dumnezeu și unii cu alții.” Amin.

Muzică de relaxare Selectează o piesă
0:00
✝️
Logos asistentul Biserica Online
✝️

Bine ai venit! 👋

Sunt Logos, prietenul tău spiritual. Începe conversația — te ascult cu drag! ✨

💬 Scrie un mesaj mai jos