Expresia „Marea Trezire” este folosită în mod obișnuit pentru mișcările de redeșteptare din prima jumătate a secolului al XIX-lea, din care s-a născut, printre altele, propria noastră denominațiune. Era ca și când bisericile s-ar fi trezit deodată din somnul mai multor secole și și-ar fi amintit din nou cine este Dumnezeu și ce poate însemna viața trăită în El. Au „redescoperit” dintr-odată că Isus făgăduise să Se întoarcă. Au înțeles că putem trăi pentru El chiar acum și că putem îmbunătăți viața și condiția multor oameni chiar și pe acest pământ păcătos și vremelnic.
Toate acestea sunt însă aproape nimic în comparație cu Marea Trezire care ne așteaptă la revenirea lui Isus. Am încercat să ne imaginăm scena, dar ce urmează după ea? Ce înseamnă să „împărățim cu El o mie de ani”?
Într-un devoțional anterior am vorbit despre judecata de cercetare și despre faptul că ea le permite „inteligențelor cerești” să vadă direct cum judecă Dumnezeu și că El este drept și milos. Când vom ajunge însă în cer și vom constata că lipsesc oameni pe care ne așteptam să-i găsim acolo, noi nu vom fi cunoscut acele informații. Dumnezeu — să ne amintim — lucrează în transparență deplină. El a avut timp de mii de ani o perspectivă directă asupra dezastrului produs de păcat și nu dorește ca acesta să se repete vreodată! De aceea ne va oferi un mileniu întreg pentru a cerceta registrele, pentru a primi răspuns la fiecare întrebare și pentru a recunoaște în cele din urmă și pe deplin — nu numai prin încredere, ci și pe baza faptelor — că El are dreptate și că drumul Său este singurul mod adevărat de a trăi.
PF 26. „Moartea și învierea: Când Se va arăta Hristos, care este viața noastră, neprihăniții înviați și cei neprihăniți aflați în viață vor fi glorificați și răpiți pentru a-L întâmpina pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiți, va avea loc după o mie de ani.” Amin.