„Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică.”
Proverbe 24:16
Carol Dweck, profesor de psihologie la Universitatea Stanford, spune că propriile percepţii, propriile credinţe conștiente și inconștiente despre succes influenţează dramatic dacă vom reuși sau nu în ceea ce ne propunem (și, în final, în viaţă).
Foarte mulţi oameni au o concepţie disfuncţională despre succes, o „mentalitate fixă”, conform căreia succesul este static: ori îl ai, ori nu-l ai. Ţi-e dat. E o afirmare a ceea ce ești tu: deștept, talentat, descurcăreţ, dotat. De aceea, mulţi cred că pentru a-și menţine simţământul că sunt deștepţi sau dotaţi, tot ceea ce au nevoie este să persevereze spre succes, evitând, cu orice preţ, eșecul.
Nimic mai toxic, dar să privim în direcţia opusă. O „gândire flexibilă” recunoaște eșecul ca pe o piedică de surmontat în drumul spre o etapă superioară. Și nu e nimic superstiţios sau autosugestionant în asta. Numai atunci când percepem eșecul ca pe o treaptă care solicită efort ca să o urci înţelegem că nu rezolvăm nimic dacă ne străduim să uităm că am ratat.
Succesul în viaţă este foarte asemănător cu succesul în sport. Și unul, și altul se bazează pe ciocniri repetate cu limitele. Te lovești de ele până începi să le muţi din loc. Dar orice ciocnire doare, orice eșec este incomod. Numai că, dacă ești perseverent și continui în ciuda durerii, vei descoperi că ai împins, măcar puţin, limita. Că ai avansat.
Și e sănătos așa. Când câștigi, nu ţi se pare un miracol, nu te gândești că ai dat peste o comoară de aur. E rezultatul muncii tale, asupra căreia ai avut control, e ceva ce „ţi-a ieșit din mâini” cu efort. Când pierzi, nu ţi se pare o tragedie, nu te gândești că asta spune despre tine că nu valorezi nimic și că nu vei reuși să faci niciodată ceva semnificativ. Ci că mai ai de muncă și că mai ai de depus efort.
Succesul se bazează pe eșecuri. De-asta se spune că „numai cine nu muncește nu greșește”.
Sursă: Semnele Timpului