„Inima îmi zice din partea Ta: Caută Faţa Mea! Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!”
Psalmul 27:8
La etajul unu al Muzeului britanic din Londra, într-o expoziție dedicată identității, un panou de sticlă iluminat le transmitea vizitatorilor importanța pe care trăsăturile feței o au în comunicarea identității noastre: „Fața ta te trădează îţi dezvăluie sexul, moștenirea genetică și sentimentele.” Aceasta se întâmpla în anul 2012. Între timp, pentru mulți, sexul a ajuns să fie o chestiune de alegere. Cât despre sentimente, se pare că acestea nu ar fi atât de transparente pe chipul nostru cum se credea de secole.
Psihologul Carlos Crivelli a făcut niște descoperiri uimitoare în timpul călătoriei pe care a întreprins-o în Papua Noua Guinee, în anul 2015. Arătându-le membrilor unui trib insular fotografii tipice pentru modul în care un occidental ar ilustra frica (sprâncene ridicate, ochii măriți și gura deschisă), i-a întrebat ce văd. Spre surprinderea lui, niciun răspuns nu a indentificat frica, ci agresiunea. Pentru Crivelli, aceasta a fost dovada de nestrămutat că interpretarea pe care o dăm expresiilor faciale nu este nicidecum universală. Fața este ca „un drum plin de indicatoare care le arată celor care trec pe acolo pe unde să o ia”, susține de exemplu Alan Fridlund, profesor de psihologie la Universitatea din California, Santa Barbara, și partener de cercetare al lui Crivelli. Cei doi văd expresiile faciale ca având o funcție utilitaristă, ele trasează căile în care dorim să decurgă o anumită interacțiune socială.
Sursă: Semnele Timpului