„Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.”
Iosua 1:7
Clyde Tombaugh avea 24 de ani în 1929, când a părăsit ferma unde se născuse și a plecat să-și caute de lucru la oraș. Nu avea nici cea mai mică idee de ce-l așteaptă. Știa doar că la fermă părinții lui nu au avut deloc o recoltă bună și erau pe marginea falimentului.
Când a luat trenul avea doar bani pentru un bilet, fără să aibă și pentru întoarcere. Era dispus să primească orice slujbă i se oferea. A găsit de lucru ca fotograf la observatorul astronomic Lowell din Flagstaff, Arizona.
În fiecare noapte urmărea și fotografia anumite porțiuni ale cerului înstelat. În prima perioadă a anului 1930, el a descoperit planeta Pluto, care își are orbita dincolo de planeta Neptun.
Munca lui sârguincioasă, noapte de noapte, l-a făcut să ajungă renumit în lumea întreagă, fără ca el să fi dorit celebritatea.