Hanania, Mișael și Azaria au schimbat între ei priviri neliniștite. Situația avea să devină primejdioasă.
„Aș vrea ca Daniel să fie aici”, a șoptit unul dintre ei.
Regele Nebucadnețar îi pusese pe meșterii săi să lucreze săptămâni întregi la o statuie uriașă de aur care îl reprezenta. Avea aproximativ douăzeci și șapte de metri înălțime și aproape trei metri lățime — mai mare decât orice idol pe care îl văzuseră cei trei tineri. Nebucadnețar avea o părere foarte înaltă despre sine.
Acum ridicase statuia pe câmpia Dura, unde strălucea orbitor în lumina soarelui. Chemase toți dregătorii și oamenii importanți ai întregii provincii la o mare ceremonie de consacrare și adunase o orchestră uriașă, alcătuită dintr-o varietate uimitoare de instrumente. Când începea muzica, toți trebuiau să cadă în genunchi și să se închine chipului.
Tinerii au inspirat adânc atunci când a început vacarmul muzicii. Au rostit în tăcere rugăciuni și au rămas drepți, nemișcați. Știau că acesta putea fi ultimul lucru pe care îl făceau.
Probabil că ai auzit istorisirea aceasta întreaga viață. Dar ai încercat vreodată să-ți imaginezi cât de înspăimântător trebuie să fi fost să rămână în picioare? Ai rămas vreodată neclintit pentru un lucru despre care știai că este drept?
În timp ce erau duși în grabă înaintea regelui mânios, cei trei continuau să se roage. Nebucadnețar îi aprecia și le-a oferit încă o șansă. Însă ei au răspuns simplu: „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins și din mâna ta, împărate. Dar chiar dacă nu ne va scoate, aceasta nu va schimba nimic. Tot nu vom sluji dumnezeilor tăi și nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai ridicat” (vezi Daniel 3:17-18).
Sfârșitul istorisirii. Numai că nu a fost sfârșitul. În timp ce erau aruncați în cuptorul încins, se așteptau să moară și sperau doar ca moartea să fie rapidă și fără prea multă suferință. Dar, în locul morții, L-au întâlnit pe Isus. Mă întreb ce le-a spus.
Izbăvitor credincios, ai părăsit sala tronului Tău pentru a veni și a împărtăși pedeapsa acelor tineri. În același timp, i-ai oferit unui rege păgân și tuturor martorilor o lecție importantă. Vreau și eu să fiu copilul Tău statornic. Vreau să rămân de partea binelui chiar dacă nu mă vei scăpa. Dar sper că o vei face... Amin.